Tot un drac - logo

luni, 8 iulie 2013

Salon Theo sau teoria țepei preventive

Știu că pare ciudat să scriu despre un salon de înfrumusețare dar povestea pățită zilele trecute mă face să vreau s-o împărtășesc. Așadar, soția mea avea programare pentru două persoane facută în avans pentru duminică dimineață. Timpul era o constrângere destul de importantă deoarece ne pregăteam de un eveniment. Programarea făcută pentru ora 9:00. La ora 8:50 primește un telefon de la un număr necunoscut, probabil Theo, și este întrebată daca mai rămâne valabilă programarea. Evident, soția mea avea toată baza în acea programare și răspunde afirmativ. Este informata cu această ocazie că trebuie amânata pentru 9:30 deoarece respectiva care a sunat e din afara Iașiului și nu poate ajunge la 9:00. Ok. Neplacut dar ok. Din cele doua persoane programate, a doua renunță din caza timpului și rămâne doar soția mea. Sună înapoi să spună că e doar o persoană rămasă la care primește răspunsul că pentru o persoană nu mai vine în Iași. Și de aici ne-am aprins.

Păi cum e posibil dacă ai facută programare să te amâne pentru ca mai apoi să se anuleze de tot. Păi cu ce sunt de vină eu, ca și client, că nu sunt doi. Cu ce sunt eu de vină că tu nu poți veni la 9:00, așa cum era stabilit? Și colac peste pupăză, tot Theo are tupeul să reproșeze faptul că ea a încercat să confirme cu o seară mai devreme, adică sâmbătă, dar că nu a răspuns soția la telefon. Păi normal că nu a răspuns. Ea nu a știut niciodată că trebuie reconfirmată programarea cu o zi înainte. Dacă știa, te suna dragă Theo. Că doar era în interesul ei. Și culmea coincidenței a făcut ca sâmbătă să fim în afara Iașiului, fără acoperire la mobil.

În timp ce soția discuta asta cu stimabila Theo la telefon, eu auzeam dicuția și m-am enervat atât de tare încât i-am trimis câțiva dumnezei. Era în speranța că ajunge mai devreme la muncă. Așa cum îi e programul. Că, dacă nu avea program, nu făcea programări. De unde altă suită de dumnezei din partea mea. Și uite așa ne-a stricat Theo duminica. Toată motivația ei a fost bazată pe faptul ca a mai primit țepe înainte de la cliente care nu se duc la programări și de aceea ea nici nu s-a mai sinchisit să se ducă la muncă. De aici și titlul. Ca să eviți țeapa dată de clienți, tragi tu țeapă lor?

Mama ei de mentalitate de Cocârjoaia sau unde la țară stai tu dragă Theo. Noroc de faptul că sunt alte saloane care au program duminica și care, spre deosebire de Theo, care e o doamnă, ce ... ei, au și personal la muncă, nu doar scuze jenante si pretenții de mare sculă pe basculă. Iar m-am aprins povestindu-vă isprava. Sper stimabilă Theo să te trateze toți clienții așa cum îi tratezi și tu pe ei. Amin.