Tot un drac - logo

luni, 13 august 2012

Un Tecuci de căcescu, după 10 ani

Weekendul acesta am avut întâlnirea de 10 ani de la sfârşitul liceului. Pe lângă obişnuitele pupături şi încurajări, am încercat să retrăiesc câteva din momentele petrecute în urmă cu zece ani. Despre ele vreau să vă vorbesc azi.


Liceul


Acum 10 ani am terminat Liceul Teoretic Spiru Haret din Tecuci, judetul Galaţi. Pe vremea aceea era o şcoală bună, cu o bază materială solidă. În prezent a rămas neschimbat. De fapt, mint. A crescut în curtea liceului una din acele săli de sport făcută la normă, în cadrul unui program de acum câţiva ani. Lângă ea a crescut o clădire care serveşte drept Bibliotecă. Când eram eu elev, biblioteca funcţiona într-o casă de lângă liceu. Acum, clădirea nouă are şi un etaj, de fapt e mult spus etaj. E o mansardă cu funcţia de sală multimedia. Ce înseamnă sală multimedia? Un videoproiector şi 20 de calculatoare. Dat fiind faptul ca e o mansardă si că soarele ardea sus pe cer, tot acolo e şi sauna şcolii. Strigarea cataloagelor generaţiei noastre s-a făcut în această saună/mansardă/sală multimedia şi trebuie să recunosc faptul că e singura saună pe care am văzut-o în care nu era nevoie de cărbuni. Îmi închipui ce căldură e acolo atunci când cele 20 de calculatoare sunt deschise.

Clădirea veche a liceului, de fapt, cladirea liceului este exact cum am lăsat-o. Nu pot băga mâna în foc, dar nu cred că s-a făcut vreo investiţie acolo. Cel puţin după ce am văzut bucăţile desprinse din tencuiala de pe marginea acoperişului. E păcat, că un liceu ce avea un renume cândva, să rămână la mila vremii. Am revăzut şi sălile de clasă, erau în reparaţii. Se schimbau uşi. După 10 ani mi s-au părut mai mici. Nu ştiu sigur dacă am crescut eu sau chiar s-au micşorat ele din cauza straturilor de var date an de an peste aceiaşi pereţi. Mă bătea gândul să rad puţin în colţurile în care îmi aminteam că erau semnele noastre, dar m-am gândit că le dau de treabă altor elevi şi părinţi pentru gestul meu.

Profesorii

Majoritatea dintre ei au rămas neschimbaţi. Aceleaşi feţe, aceleaşi idei, aceleaşi pasiuni. Parcă puţin mai dezamăgiţi, puţin mai trişti. Şi aceeaşi dintre ei cu aceleaşi discursuri încurajatoare pe care probabil le spun an de an fiecărei generaţii. Şi sunt câţiva pe care chiar mi-am dorit să-i revăd, iar din aceşti 5-6 profesori, doar doi au evoluat în adevăratul sens al cuvântului şi fac ceva în plus faţă de acum 10 ani. Peste restul, doar anii s-au aşternut fără vreo schimbare evidentă.

Colegii

Ei sunt singurii care nu s-au schimbat deloc. Cu câteva excepţii, restul erau identici. Şi la aspect, şi la mentalitate. Aceleaşi glume proaste, aceleaşi impresii de adolescent, aceleaşi feţe, aceleaşi fiţe. Petrecerea a decurs exact aşa cum mă aşteptam. Pe de o parte m-am simţit bine, pe de alta, am rămas mâhnit de cât de puţin a evoluat lumea.

After-Party

După ce s-a cam stricat treaba în localul în care am avut reuniunea, câţiva foşti colegi ne-am retras într-un club: "la Căcescu". E un nume predestinat evenimentelor ce aveau să se întâmple. Nu ştiu de ce am fost de acord să merg cu ei. Pe de o parte ştiam de ceva vreme că la nivelul Tecuciului, un club nu se poate numi club. Dar dorinţa de a mai petrece câteva minute în prezenţa foştilor colegi m-a împins împreună cu ei către acest mirobolant club. 

După ce am parcat maşina, am realizat că toată clădirea în care era clubul nu are mai mult de 100 de metri pătrati. Aşadar, din club s-a transformat în apartament. Apoi, poate şi datorită faptului că era întuneric, toată această clădire mie mi s-a părut că seamănă cu un garaj. Atât de mică de înălţime de te căcescu pe tine de râs şi făcută din chirpici. Am intrat. Din start am remarcat că noi ne cam căcescu pe noi  cu costume în timp ce toţi ceilalţi erau în pantaloni scurţi şi şlapi. Apoi am observat faptul că toţi musafirii aveau pielea închisă la culoare. Am crezut că e din cauza lipsei luminii din club. Dar m-am căcescu pe mine de râs când am văzut că ai mei colegi erau albi. Şi să nu vă ducă gândul că cei negri erau ţigani. Eu n-am spus aşa ceva. N-am de unde să ştiu care era treaba cu ei. Poate erau ţărani veniţi de la sapă şi implicit de la bronzat. Poate ambele variante.

Şi ne-am aşezat la masă aşteptând chelnerul. În timpul ăsta am aruncat încă o privire prin încăpere şi am realizat că intrarea noastră în club tocmai le dublase media de vârstă a persoanelor din apartament. Şi am aruncat şi o privire la amenajarea încăperii. Să vă spun... Aşadar, un dreptunghi: două lăţimi, două lungimi. Pe o lăţime intrasem că acolo era uşa. În stânga uşii pupitrul DJ-ului. Pe cealaltă lăţime barul şi buda. Nu... nu buda ăla pe care-l freci pe burtă pentru noroc. Buda celălalt, la care te închini ca să dai la raţe după ce ai băut prea mult şi pe care altii se căcescu. Pe lungimea din stânga, fotolii şi măsuţe. În spatele lor, trei kitsch-uri. Unul dintre ele îl puteţi admira în poza de facebook a barului. Pe sub pereţii cu kitsch-uri se vedea calitatea lucrărilor. Adică între podea şi peretele de rigips era spaţiu de o palmă care întărea aspectul de garaj al barului. Pe lungimea din dreapta sunt trepte ca la tribunele stadioanelor.

Atmosfera generală a localului era una de speluncă. Numai şerveţele aruncate peste tot, mesele murdare şi lipicioase, un fotoliu cu picioarele rupte, etc. Când m-am lămurit că nu există chelneri şi că servirea e de căcescu, m-am îndreptat către bar ca să procur ceva de băut. În timp ce stăteam la coadă, un plod din cei menţionaţi anterior s-a gândit că ar fi o idee bună să arunce găleata cu gheaţă în care avusese băutura până atunci peste toţi care stăteam la coadă. Şi asta m-a convins că e momentul să îmi bag picioarele în căcescu şi să plec. Am tras concluzia că e o atmosferă de căcescu şi-am plecat.

Per total, m-am simţit bine revăzând colegii, dar am rămas dezamăgit revăzând Tecuciul.


vineri, 3 august 2012

Recomandări filme

E prima dată când scriu un astfel de articol, dar cele două filme despre care vreau să vă vorbesc sunt mult prea bune pentru a nu fi promovate.

1. God Bless America
E un film acid, care scoate în evidenţă toate problemele societăţii americane. Motivul pentru care îl promovez este că aceleaşi probleme se întâlnesc într-o mai mare sau mai mică măsură şi la noi. Este vorba despre un nene care tânjeşte după standardele normale de convieţuire socială şi care, după ce află că are o tumoare pe creier şi că n-o mai duce mult, îşi bagă picioarele în toate şi pune mâna pe o armă, după care se hotărăşte să cureţe lumea de lichele.
E adevărat că multe din exemplele date de ei drept scursuri ale societăţii sunt duse la extrem, dar ideea de bază rămâne. M-am regăsit în multe dintre trăsăturile eroului principal şi, din acest motiv, consider că e un film bun.

2. Piranha 3DD
E o comedie cu elemente atât de idioate, încât nu se poate să nu râzi. Am avut îndoieli la începutul filmului asupra calităţii, după ce am văzut nenumăratele scene de nuditate, dar în a doua parte am râs cu lacrimi. De mult nu am mai avut ocazia să râd cu aşa poftă. Şi peste toate astea sunt surprins de faptul că fazele filmului sunt atât de exagerate şi scoase din limitele normalului, încât nici un om cu un gram de inteligenţă nu le va considera ca serioase. Şi tocmai de aici provine comicitatea scenelor.
Per total, e un film prost care te binedispune într-o aşa măsură, încât uiți cât de stupid e filmul şi faci febră muculară la fălci de atâta râs.