Tot un drac - logo

sâmbătă, 28 iulie 2012

La Târgu Neamţ

Ce poate fi mai frumos decât să leneveşti la umbra unei sălcii pe malul unui pârâu? Să visezi la nemurirea soartei şi să alungi din gândurile tale orice umbră de urâciune. Să contempli mişcarea haotică a frunzelor în adierea vântului. Să urmăreşti cum o furnică de nenumărate ori mai harnică decât tine cară pe lângă pătură o bucăţică de grăunte. Cum o buburuză pestriţă se zbate pentru a urca un munte de fir de iarbă. Iar în zare un oier pribeag îşi poartă turma. Şi cum în zare se aud talăngi mute. Eu cred că pentru asta m-am născut. Să cânt necontenit nemurirea naturii.


joi, 26 iulie 2012

Culmea coincidenţei: să te împuşti accidental în cerul gurii

Am citit un articol în Ziarul de Iaşi:


Un politician s-a impuscat accidental in fata
Daniel Andrei, membru al Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD), s-a impuscat accidental miercuri, in jurul orei 13.00, in casa lui.
El isi verifica arma cu bile, insa aceasta s-a descarcat accidental, politicianul fiind lovit in cerul gurii. Daniel Andrei a fost descoperit de catre menajera sa, care a chemat imediat salvarea.
Politicianul a fost preluat de un echipaj al Salvarii, fiind transferat la Spitalul de Urgenta din Barlad. Starea sa de sanatate este stabila, acesta fiind in afara oricarui pericol si sub supravegherea medicala.
Daniel Andrei necesita o interventie chirurgicala la o clinica specializata. Medicii barladeni au decis sa il transfere la clinica maxilo-faciala din Iasi.
Politia a demarat o ancheta, condusa de un procuror criminalist, pentru a stabili imprejurarile in care au avut accidentului.


Oare numai mie îmi miroase asta a tentativă de sinucidere? Adică se făcea că omul "îşi verifica arma cu bile". Cum îşi verifica arma? Din două în două zile o scotea din sertar şi se uita la ea şi tare se mai minuna:

Ce armă cu bile frumoasă am. Ia dă s-o verific.
Ţeavă: Check
Pat: Check
Trăgaci: Check
Bile: Poc... Check

Toţi oamenii care deţin o armă o scot din când în când şi verifică numărul de bile pe gaura greşită? Apoi, arma s-a descărcat accidental. Când ai un pistol în mână, nu beleşti ochii de trei ori înainte să atingi trăgaciul ăla? Doar întreb. La urma urmei, nu-i plici de muşte, nu-i dopul unei sticle de şampanie, e o nenorocită de armă. Face puşchi puşchi şi mor oameni. Nu te duce capul că tre să fii atent?

Al treilea aspect. Din multitudinea direcţiilor din univers, bila din armă a plecat direct spre cerul gurii. Aşadar, din punctul de origine, din armă, care se presupune că în timpul verificării nu era înfiptă în gură, ci undeva în mâna posesorului, bila a plecat exact pe direcţia cerului gurii. Iar în articol se precizează că politicianul a fost lovit în cerul gurii, nu în barbă, nu în obraz, ci exact în cerul gurii. Care e probabilitatea unui astfel de şir de evenimente? Sa îţi verifici arma: destul de mare. Să se descarce accidental: mică. Să plece glonţul pe exact direcţia cerului gurii: infimă. Să te prindă şi cu gura deschisă ca să nu-ţi facă rană decât în cerul gurii: hai mă că probabilitatea ca toate astea să se întâmple e nulă.

Ce cred eu că s-a întâmplat: S-a trezit domnul nostru într-o dimineaţă şi a realizat că e înscris în Partidului Poporului Dan Diaconescu. S-a uitat în oglindă şi şi-a dat seama că el nu poate suporta o asemenea ruşine. S-a dus şi a luat arma din sertar, şi-a înfipt ţeava în gură şi a tras, gândind că aşa scapă de ruşinea de a face pare din formaţiunea politică menţionată. Un singur lucru nu a luat în seamă: acela că armele cu bile n-au nici un efect. Negru de supărare şi cu un firicel de sânge prelingându-se printre dinţi de la julitura rămasă de la bilă, s-a dus şi s-a culcat la loc. Aşa l-a găsit menajera care, văzându-l pe el lat cu sânge pe faţă, s-a speriat şi a chemat salvarea.

Se pare că a ajuns la modă tentativa de sinucidere ca metodă de băgare în seamă politică.

Şi imaginea pistolului:

vineri, 20 iulie 2012

Compendiu despre bine şi rău

Binele şi răul sunt două concepte. Ele simbolizează multe lucruri, dar în acest articol, eu le voi folosi la nivelul strict conceptual, filosofic. Conform tuturor normelor sociale şi morale, binele este ţelul. Este direcţia către care trebuie să mergem, este modelul de urmat, este utopia.

Dar acest bine despre care se tot vorbeşte nu este altceva decât un set de reguli morale şi de conduită menite  a ajuta să evolueze o societate în direcţia în care doresc chiar membrii ei. Şi dacă membrii sunt cei care decid direcţia de evoluţie, tot membrii sunt cei care definesc normele binelui. Iar normele binelui sunt atât de complexe, încât este extraordinar de greu a le cumula într-un registru care să fie universal valabil.

Legile sunt una dintre acele încercări. Legile sunt date tocmai pentru a defini ce este bine şi ce este rău. Sunt stipulate tipuri de recompensă pentru ambele acţiuni. Dar legile, oricât de cuprinzătoare ar fi ele, nu vor reuşi niciodată să acopere tot ceea ce reprezintă bine şi rău. Tocmai din acest motiv şi pentru faptul că oamenii sunt în permanentă schimbare, legile nu vor fi niciodată finalizate. Apar legi noi, se modifică cele vechi şi tot aşa într-un ciclu infinit.

Un alt set de reglementări ale binelui şi răului este cel dat de biserică. Am mai spus-o şi alte dăţi: biserica, ca organizaţie, este cel mai mare manipulator al maselor. Biserica însă, prin setul ei de reglementări, este cea care a ţinut în frâu oamenii proşti dintotdeauna. Cele 10 porunci sunt baza evoluţiei societăţii umane de la începuturi. Nu contează ce bărbos le-a scris prima dată. Important e faptul că ele au existat şi au determinat o evoluţie a societăţii spre bine.

Există multe astfel de seturi de reguli, toate menite spre bine sau mai bine spus, spre ceea ce văd indivizii care le-au creat ca fiind bine. Şi exemple în această direcţie sunt multe. Şi multe au fost seturile de reguli date pe subsecţiuni mici ale speciei umane care s-au dovedit ulterior a fi rele. Dar asta iese din scopul discuţiei noastre.

Revenind la firul povestirii, nu se poate să nu remarcăm totuşi că, oricâte norme ale binelui am avea, întotdeauna apar altele. Iar pe măsură ce omenirea evoluează, apar şi altele. Spre exemplu, cât de ciudat ar fi fost ca a unsprezecea poruncă a lui Moise să fie "Nu mâncaţi organisme modificate genetic" sau a douăsprezecea: "Să nu părăseşti sistemul solar"?. Este evident că pe măsură ce evoluăm, noţiunea de bine se schimbă și tocmai despre aceste schimbări vreau să vorbim.

Pentru a mă putea exprima mai uşor am să pun conceptele sub formă matematică. Presupunem că totalitatea acţiunilor posibile unei persoane sunt înşiruite într-un segment de linie dreaptă. Ordinea lor este cea a gradului de bine reprezentat de la stânga la dreapta. Pentru a exemplifica, acţiunile câştigătorilor Pemiului Nobel pentru Pace ar fi aproape de capătul din stanga al segmentului, iar acţiunile lui Hitler ar fi mai aproape de capătul din dreapta al segmentului.

Ceea ce am observat în ultima perioadă este că segmentul de bine se măreşte, iar cel de rău devine mai mic. Partea proastă este că segmentul de bine se măreşte mai repede decât viteza acţiunilor de bine adăugate noi la segment. Asta înseamnă că o parte din acţiunile negative devin pozitive. Motivul acestei treceri de la rău la bine este însăşi evoluţia societăţii umane. Bine, în cazul de faţă este vorba de o involuţie. Şi aceasta are la bază degradarea valorilor etice şi morale de la o generaţie la alta. 

Dar ce se întâmplă atunci când unul dintre segmente dispare? Probabil răspunsul la această întrebare coincide cu cel de la întrebarea: Există bine dacă nu există rău? Să încercăm pentru o clipă să ne imaginăm că răul nu există. Nimeni pe acest pământ nu a făcut vreodată şi nici nu concepe să facă o acţiune catalogată ca rea conform segmentului anterior. Atunci ce valoare mai are binele? Are vreo relevanţă? Poate fi considerat cu adevărat ca fiind bine? Răspunsul e unul singur. Nu! Dacă nu există rău, nu există nici bine. Toate acţiunile ar fi normale. Nici bune, nici rele, ci pur şi simplu obişnuite, fără a avea nici un calificativ, fără a fi catalogate în nici un fel. Ar fi fade şi lipsite de semnificaţie.

Dar acest lucru este împotriva naturii umane. Omul, indiferent de începuturile sale, din maimuţă sau din lut şi suflare divină, a avut nevoia de recunoaştere. Această nevoie de recunoaştere se poate manifesta prin diverse moduri. De exemplu, omul peşterii care vâna un mamut era privit cu mai mare respect şi recunoaştere faţă de cel care vâna şobolani. E adevărat că şobolanii ar fi ajuns ca să potolească foamea, dar nevoia de recunoaştere i-a pus suliţa în mână şi a alergat un mamut în schimb. Şi la nivelul regulilor acelei societăţi primitive, mamut e mai bine decât şobolani. Şi astfel ia contur o regulă a binelui.

Un alt exemplu din timpuri ceva mai apropiate ar fi cruciadele. Ce contează faptul că au murit o groază de oameni? Scopul era definit ca bun. Eliberarea locurilor sfinte de sub ocupaţie musulmană. Şi astfel valoarea binelui este definită tot la nivel de societate şi tot în scop de recunoaştere a unui grup de oameni care simţeau o anumită nevoie la un moment dat.

Revenind la discuţia noastră, ce se întâmplă când un segment dispare? Nevoia de recunoaştere împinge indivizii societăţii să împartă segmentul rămas în alte două segmente. Şi astfel, dacă răul este complet eradicat, binele va fi reîmpărţit în bine şi rău. Şi astfel, acţiuni cândva considerate pozitive for trece în partea cealaltă. Dar până acum am privit în mod optimist eradicarea răului. Luând în considerare tendinţa negativă a segmentului din istoria recentă, să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea binele complet? Prin analogie, o parte din acţiunile considerate rele vor trece de partea cealaltă. Şi astfel se explică fenomenul actual în care societatea nu mai face discernământ la graniţa dintre bine şi rău şi observăm cum din ce în ce mai multe acţiuni negative sunt considerate drept modele de urmat.

Exemple:
- Adrian a furat 4 case. Ce bine-i merge. Adică eu nu pot să fur?
- Ciobanul care depăşeşte prin dreapta la semafor ajunge mai repede acasă decât mine care stau la coadă. Oare eu nu pot depăşi prin dreapta?
- Vasilică a violat două babe şi le-a luat şi pensia. Acum are bani de băutură la cârciumă şi se mai şi laudă cu isprava. Oare mie nu mi se scoală la o babă?

Întrebările la care tot caut răspuns sunt: Cum putem opri acest fenomen? Merită să-l oprim sau ar fi mai bine să ne adaptăm?

vineri, 13 iulie 2012

Despre Berlin Kebab şi durata unui minut lung

Când scriu acest articol încă aştept. Am făcut o comandă la Berlin Kebab la 11:14, iar acum este 13:14. De două ore aştept un nenorocit de sandwich. Ăsta e pentru mine. Comanda era pentru 6 persoane totuşi. Şi ei aşteaptă... Nu ştiu dacă e foamea care vorbeşte sau eu, dar e cert că nu mai comand a doua oară de la ei. Povestea e cam aşa.

Am dat comanda online. Apare status că e în procesare, primesc mail. La fix o oră după, primesc al doilea mail cum că a fost finalizată comanda. Eu, contrariat, folosesc butonul "Ai o problemă" de lângă comandă şi le scriu un mesaj: "Cum poate fi o comandă finalizată, dacă la mine nu a ajuns nimic?". În două minute mă sună o femeie foarte revoltată de faptul că eu am îndrăznit să fac reclamaţie şi să-mi explice că o comandă devine finalizată atunci când pleacă de la ei şi că ei nu au cum să ştie când face şoferul livrarea ca să poată să o facă finalizată atunci.

Ca să vă răspund, şoferul ar putea avea un nenorocit de telefon cu o aplicaţie conectată la serverul lor şi când livrează o comandă să vadă adresa de livrare pe telefon, iar după ce ia banii de la client să dea un click şi să zică serverului că a fost finalizată comanda. Deci se poate! Dar ei nu vor să investească banii pentru a avea un sistem complet. În schimb, au pretenţii de comenzi online cu status al comenzii şi spamuri pe mail când comanda îşi schimbă statusul. Dar asta deja e altă poveste. Aşadar, comanda e finalizată când pleacă de la ei.

Şi aştept. Şi aştept. Şi aştept. La 12:50 sun din nou să întreb de ce nu a ajuns şoferul. Îmi răspunde altă femeie, îi expun problema şi îmi spune să aştept în telefon. După un minut intră pe fir altă femeie şi mă întreabă din nou care e problema. Aşa că îi mai spun şi ei odată. La care ea, după o căutare în sistemul lor, îmi spune că au fost foarte aglomeraţi, iar pentru comanda mea nici nu a fost emis bon şi că îşi cere scuze şi că o s-o trimită cum ajunge primul şofer. Ca să nu fiu mârlan, o înţeleg şi accept soluţia ei de compromis. E 13:24 şi încă nu a venit.

Eu pot trage nişte concluzii. 
1. Treaba de pe site cu statusul comenzii e doar de formă. La fix o oră după ce ai făcut comanda, devine finalizată fără să conteze dacă livrarea s-a făcut sau dacă cineva s-a uitat peste comanda respectivă. Deci sistem de spămuit clienţii fără nici un folos.
2. Dacă faci reclamaţie eşti luat în răspăr cu o indignare deosebită asupra faptului că ai îndrăznit să pui o întrebare. Lipsă de respect faţă de client.
3. Sistemul de comenzi online nu are nici o legătură cu sistemul lor intern care e bazat pe bonuri. Probabil e o fătucă neatentă care se ocupă să mute comenzile primite pe net în bonuri de hârtie care se plimbă prin local de la bucătar la bucătar.
4. Berlin Doner Kebab e de rahat. Deşi îmi plăcea ideea de a putea comanda sandwich cu ingredientele pe care le doresc eu, am să renunţ definitiv la serviciile lor şi am să îndemn şi prietenii, cunoscuţii şi cititorii acestui blog să nu mai apeleze la serviciile lor.

E 13:40 şi încă nu a venit. Over and out.

Update 17/07/2012: Astăzi m-a sunat cineva de la Berlin să-mi spună că a citit articolul meu şi mi-a explicat care a fost situaţia. Se pare că din online comentariile la comenzi (mai exact comentariile adăugate cu butonul "Ai o problemă?") ajung la un şef de-al lor şi că respectivul şef, în urma problemei ridicate de mine atunci a sunat la restaurant, s-a interesat asupra statutului comenzii şi a primit o informaţie de la cineva din restaurant cum că respectiva comandă a fost trimisă. Din acest motiv mi s-a spus atunci că a mea comandă a fost trimisă.

Astăzi, în urma citirii articolului, mi s-a transmis că a înţeles problema mea, a investigat situaţia creată atunci şi cum a fost posibil să se perpetueze o informaţie greşită, că persoana care a minţit din restaurant a fost concediată şi că îşi cer mii de scuze pentru situaţia creată. De asemenea au ţinut să precizeze faptul că ei încearcă pe cat posibil să fie alături de clienţii lor.

Din punctul meu de vedere, mă bucură faptul că au fost destul de corecţi încât să mă sune şi să îşi ceară scuze. Totodată mă bucură faptul că articolele mele ajung acolo unde trebuie. Îmi pare oarecum rău de persoana concediată. Dacă a fost minciună intenţionată din partea ei, probabil merită. Dacă a fost un accident, probabil că ar fi trebuit luate alte măsuri în afară de concediere astfel ca acest gen de accidente să nu se mai întâmple.

În altă ordine de idei, mi-au promis că următoarea comandă va fi din partea casei dar nu mi-au zis o sumă maximă. Mă bate gândul să trimit o masă pe cinste la un orfelinat din Iaşi. Ce părere aveţi? PS: Dacă mai e cineva de la Berlin Kebab care citeşte update-ul la articol, vă rog să specificaţi în comentarii o sumă în care să mă încadrez.

miercuri, 4 iulie 2012

...urmaşilor urmaşilor noştri...

A cui e România? Cred că asta e întrebarea care ne macină pe toţi. De-a lungul istoriei, România a fost curva tuturor. Turcii, ungurii, ruşii au tot trecut prin ea ca printr-un bordel ieftin şi tot ce a rămas în urma lor a fost prostie. Dar ceea ce istoria ne învaţă că au fost alte popoare asupritoare era de fapt omul care conducea acel popor. Un singur om beneficia de pe urma birurilor și plăţilor pe care poportul român le făcea. Cum ajungeau  acei străini să beneficieze de resursele ţării? Prin forţe armate. Şi fiindcă armatele erau ale altor popoare, s-a consemnat în istorie că am fost subjugaţi de acele popoare.

Şi timpul a trecut, dar nimic nu s-a schimbat. În continuare o mână de oameni beneficiază de resursele României şi în continuare noi, România, suntem curva lor. Numai că acum, acea mână de oameni care călăresc România sunt tot români. Şi asta duce spre penibil. În atâţia ani de istorie în care am luptat, nu am obţinut decât să schimbăm sclavia de la un străin la un român? Tot ce observ eu că s-a schimbat e metoda de asuprire. Şi din nou e jalnic. Până acum veneau cu iatagane şi tunuri ca să ne subjuge. Acum o facem singuri. Probabil că după atâta amar de timp am ajuns să ne complacem în starea de sclav şi să ne alegem singuri stăpânii. Şi asta înseamnă democraţie în România.

Odată la 4-5 ani ne alegem mâna care să ne bată, mâna pe care s-o pupăm cu capul plecat. Numai că zilele astea asistăm neputincioşi la schimbarea stăpânului. Noul client la curva asta nu mai aşteaptă ca vechiul stăpân să se dea jos. Vechiul stăpân se încăpăţânează să dea din fund până la sfârşit şi ţipă cât îl ţin rărunchii că-i lovitură de stat. Probabil se referă la statul capră. Iar noul client deja a băgat capul în aceeaşi gaură şi încearcă să-l scoată pe cel dinainte, împingând dinăuntu spre afară. Săraca curvă stă tăcută şi suferă, în timp ce este crăcită şi lărgită de cei doi. Şi probabil că în urma luptei celor doi, cusătura la medic, pentru refacerea resursei, va fi plătită tot de săraca curvă. Şi după, tot curva aşteaptă toamna să vadă cine-i va fi noul stăpân. Singura mea speranţă ca român e să scăpăm curva de stăpân şi să învăţăm urmaşii urmaşilor noştri să transforme curva într-o doamnă.

luni, 2 iulie 2012

În Suceava... cu uşa-n tavan

Fotografia e făcută la motelul Casa de Piatra din Suceava. Pe terasă. Chestia interesantă e că acolo nu e pod. Motelul are etaj iar acolo e doar un hol de intrare în restaurant. Dar uşa e pusă pentru a induce în eroare teroriştii. Ori e uşa de intrare pentru multitudinea de clienţi ninjalăi care vizitează Suceava.

În orice caz, căutând un site al lor pentru a pune link-ul de mai sus am observat în galeria lor de imagini un alt fapt interesant. În două dintre poze apare acelaşi individ. În prima face masaj unei femei, iar în cea de-a doua  stă la masă cu ceea ce presupun că e aceeaşi femeie şi ţine în mână un pahar în care un chelner îi toarnă şampanie.

Din treaba asta eu pot deduce două lucruri:
1. Ori clienţii îşi fac singuri masaj acolo, ceea ce ar fi culmea zgârceniei la spa;
2. ori clientele au după masaj onoarea de a servi şampanie cu maseorul. Dacă e aşa, ce alte servicii mai prestează maseorul? Treaba asta nu misoase legală.
Pozele mai jos: