Tot un drac - logo

vineri, 25 mai 2012

Allan Pease şi prânzul privat

De ceva vreme Somnulescu promovează un eveniment numit 11even Iasi 2012. Curios de felul meu, am vrut să mă dumiresc despre ce e vorba. Aşa că am intrat pe site şi am aflat că e o conferinţă unde vorbeşte lumea. Care lume? Neinteresant pentru mine. Sunt nişte oameni care vorbesc despre istoria lor, despre eşec şi succes, despre orice şi despre nimic. Oricum, am ajuns şi pe pagina de unde îţi poţi cumpăra bilet şi am aflat că urmează un alt eveniment 11even la care va vorbi şi Allan Pease. Pentru cei ce nu ştiu cine e Allan Pease vă recomand să vedeţi un filmuleţ pe youtube în care Alan explică diferenţe dintre femei şi bărbaţi. Eu am râs de mi-au pocnit fălcile prima dată când l-am văzut, aşa că evenimentul de la 11even mi-a trezit interesul.

În schimb, pe pagina de preţuri am observat un fenomen care m-a facut să desconsider întreg evenimentul. Mai exact, am văzut aceeaşi măgărie pe care am văzut-o şi pe site la Bon Jovi anul trecut. Încercarea de a scoate mai mulţi bani de la oameni, prin metode josnice. După cum se poate vedea în poza de mai jos, pentru pachetul VIP plăteşti 300 de euro. De banii ăştia ai tot ce are pleava plus câteva chestii. În acele câteva chestii în plus, intră un prânz cu Allan. Numărul de locuri VIP este de 30. Şi de aici încep întrebările mele.
(sursa)
Prânzul nu e masa din mijlocul zilei? Câte zile stă Allan în Romania? Ca să ia prânzul cu 30 de oameni, câte unul pe zi, înseamnă 30 de zile. Oare chiar vine omul pentru o conferinţă şi stă 30 de zile pentru cei care au cumpărat pachetul VIP? Cine plăteşte mesele? Oare intră masa mea şi-a lui în cei 300 de euro? Dacă masa se face la comun cu toţi cei 30 de VIP odată, nu plăteşti de fapt 300 de euro ca să iei masa cu 30 de străini? Ca să poţi schimba 2 vorbe cu Allan trebuie să fii în vecinătatea lui. Altfel, trebuie să ţipi. Care sunt şansele să fii lângă el sau vis-a-vis de Alan, din cele 30 de persoane? Cum văd eu treaba: intră Allan în restaurant, după el 30 de oameni. Allan se aşează la masă. 30 de oameni se bat pe cele 2 scaune de lângă el. Alan comandă ceva de mancare. Alţi 30 de oameni comandă de mâncare. Până ajunge al 30-lea să comande, Allan termină de mâncat. Gata prânzul. E un fel de cina cea de taină, varianta cu public speaker făcător de minuni la bugetul evenimentului.

Vă spuneam de Bon Jovi. Îmi aduc aminte că anul trecut căutam să aflu prețul pentru un bilet la un concert. Aveau, la fel, pachete super extra giga hiper VIP pentru care primeai contra unei sume exorbitante, dreptul să iei o masă la aceeaşi masă ca trupa. Schepsisul în toată treaba asta era că trupa nu era neapărat prezentă la masă cu tine. Ci doar aveai onoarea să mănânci la aceeaşi masă la care probabil ei mâncaseră mai devreme. Probabil că exista fanatici care să dea suma aia să atingă firmitura ce i-a căzut din colţul gurii lui Bon Jovi. Eu unul sunt oripilat de metoda asta de a face bani. Jenant.

Revenind la 11even, eu nu vreau să particip. De ce să-i ascult pe alţii vorbind despre vieţile lor, când pot la fel de bine să mi-o trăiesc pe a mea?!

marți, 15 mai 2012

Când fiţuica e ineficientă

Ce camere de filmat, ce măsuri antifraudă, ce mai tura vura? Când vrea să te copie, elevul găseşte metode. Eu mă gândesc la faptul că oamenii care folosesc varii metode de a copia şi tot inventează şi reinventează jocul de-a hoţii şi vardiştii în şcolile româneşti, merită apreciaţi. E foarte probabil ca ei să nu ajungă matematicieni sau fizicieni, dar, pe baza imaginaţiei lor, sigur vor avea joburi de succes ca graficieni, specialişti în marketing sau, ţinând cont de experienţa infracţională, chiar detectivi.

Şi de la ce am pornit discuţia? De la noul model de pantofi pentru examenul de capacitate.
Voi ce alte măsuri de fraudare a examenelor cunoaşteţi?

joi, 10 mai 2012

Probleme

Se dă următoarea imagine:



Problemele după categorie:

Clasa I: Câte lumini are maşina galbenă?

Clasa V: Câte  lumini ale maşinii galbene  funcţionează?

Clasa IX: Cât alcool trebuie consumat, astfel încât stopurile de frână dreapta şi stânga să apară la fel de aprinse?

Anul I Facultate: Câte prezervative s-au folosit pe bancheta din spate a taxiului până la arderea instalaţiei electrice pentru stopul de frână din dreapta?

Inginer (în special cei de la Dacia): Dat fiind faptul că problema este una generală cu stopul dreapta la toate modelele Logan, care e motivaţia logică pentru alcoolul consumat de inginer în momentul proiectării instalaţiei electrice? 

Fizician: Care este legătura metafizică dintre numerele de înmatriculare şi becul ars?

Fotbalist: Cât de mahmur e taximetristul şi în ce club a fost azi noapte?

Matematician: Înmulţiţi numărul luminilor funcţionale cu numărul plăcuţelor de înmatriculare şi împărţiţi la numărul de persoane din taxi. Adunaţi rezultatul cu indicativul taxiului şi spuneţi  câte lumini are maşina galbenă ?

Poliţist: Ce număr de înmatriculare are autoturismul cu numărul de înmatriculare IS-08-WJL?

Taximetrist: Dacă taxiul are călători, ce culoare are indicatorul de pe maşină?

Filosof: De ce a trecut puiul strada?

vineri, 4 mai 2012

Într-un final... şi-a dat duhul.

De ceva vreme încoace se chinuia săraca. Sufla greu, se împiedica, scotea nişte zgomote de nu puteam să dorm noaptea. Dar asta e. Nimic pe lumea asta nu e veşnic. Trebuie să mă împac cu ideea. La urma urmei era a mea. Mi-a fost alături la bine şi la greu. Mi-a dat energia de care aveam nevoie. M-a ajutat atunci când nimeni alta nu era prin preajmă. În ultimele ei momente se chinuia să faca faţă nevoilor mele şi a plecat fără prea mult tam-tam. Doar două scântei au licărit, iar mirosul lăsat în urmă mi-a dat nefasta veste. Odihnească-se în pace.

Aşa-i că v-am sensibilizat? Vorbeam de sursa de la calculator. Într-un final s-a ars. Am calculatorul de patru ani jumate. De patru ani încoace nu l-am desfăcut niciodată. Nu i-am făcut nici o modificare. Şi, spre ruşinea mea, nici nu l-am curăţat. Astfel încât, calculatorul meu arăta aşa la prima deschidere în patru ani. Probabil de aceea sursa a cedat. Cum eu sunt mort fără calculator, am cautat să iau alta. Şi aici intervine problema. Dat fiind faptul că voiam să iau o sursă cât mai repede, am căutat un magazin offline în Iaşi. Şi ia-l de unde nu-i. Se pare că oamenii nu vor să facă vânzare. După logica mea, oamenii care au bani pentru calculatoare muncesc. Oamenii care muncesc au în medie program 9-18. Cum naiba să vă fac vânzare dacă voi, în timpul meu liber, aveţi tot timp liber? Oare nu s-a găsit nici un patron mai răsărit la minte să-şi dea seama de asta? Pentru a exemplifica, se dă tabelul de mai jos:

MagazinProgram
Art Core ComputersL-V 10-18
AvicenaL-V 9-18
S 10-14
Smart ComputersL-V 10-18
S 10-14
TurboZone ComputersL-V 9-17
Nera ComputersL-V 10-19
S 10-14
eMAG.roL-V 9-20
S 10-18

Cum eu am păţit ispreava într-o zi din mijlocul săptămânii, singura opţiune a fost eMag, care de fapt e magazin online. În Iaşi e doar un showroom. Pe stoc, singura sursă era un ozn pe la 200 lei, iar eu nu dau atâţia bani pe o sursă care, la cum mă cunosc pe mine, va avea aceeaşi soartă ca şi predecesoarea. Aşadar magazinele din Iaşi nu vor banii mei. Până la urmă am comandat online tot de la eMag pe sora decedatei.

joi, 3 mai 2012

Despre tradiţii şi politruci zeloşi

Tradiţiile noastre merg doar în sens negativ. În timp ce tradiţiile cu adevărat frumoase dispar odată cu bătrânii, alte obiceiuri devin tradiţii şi le iau locul. Spre exemplu tradiţia şpăgii la doctor. Da, aceasta a devenit tradiţie. Cu părere de rău recunosc că am practicat şi eu această tradiţie la vremuri de restrişte. Eram mai tânăr şi cu principii mai puţin verticale la acea vreme, dar atunci când soţia mea a fost operată de amigdalită, mâna mea s-a golit în mai multe buzunare decât ar fi igienic prin spitalele ieşene. În schimb, istoria mea de astăzi se referă la o întâmplare mult mai recentă şi care vine să întărească tradiţia.

Zilele trecute am fost pe post de şofer pentru o rudă a cărui picior are o problemă. Problema, pentru a fi investigată, are nevoie de radiografie. Şi aici începe distracţia. Am descoperit cu regret că nu doar tratamentul necesită şpagă, ci şi analizele. În aşteptarea la coada pentru radiografie, ai şanse mai mari de vindecare dacă faci cangrenă şi îţi amputezi singur piciorul cu unghiera, decât să prinzi un loc pe tăblia rece a aparatului de fotografii interne. Astfel încât singura soluţie e şpaga. Suni la toate rudele, vezi care are "intrare" la vreun doctor, dai telefoane şi te duci la spital. În pauza de ţigară a doctorului vorbeşti cu el şi-i verşi cei 30 de galbeni, după care se învârte el şi te bagă la radiografie. A doua zi te prezinţi la acelaşi doctor şi-i mai împingi un pachet de ţigări ca să meargă el să-ţi scoată poza de la developat. Nu de alta, dar tu rişti să te cerţi cu cealaltă coadă de oameni, ăia care aşteaptă la ridicări rezultate. Şi uite-aşa ai reuşit să dai şpagă de două ori pentru o analiză. Abia de aici începe distracţia cu vindecatul.

Cât a fost jumătatea mea mai bună internată în spital pentru amigdalită, eu am dat şpagă şi ca să vină asistenta să-i facă o injecţie pentru durere. Nu de alta, dar salonul de recreere/cafea al asistentelor este amplasat departe de saloanele pacienţilor, astfel încât suavele acorduri spanioleze ale telenovelei să nu fie deranjate de ţipetele îndurerate ale suferinzilor.

Şi toate astea se întâmplă în spitale în care igiena merge mână în mână cu otrava de şobolani, astfel încât şi varul de pe pereţi se scârbeşte şi părăseşte peretele mucegăit. Să luăm de exemplu o secţie oarecare (chirurgie), dintr-un spital oarecare(Anton Cincu), dintr-un municipiu oarecare(Tecuci), dintr-o ţară bătută de soartă(aţi ghicit). Sunt atât de multe norme de igienă încălcate încât aţi face febră musculară la deget tot dând scroll în listă. Aşa că am să las imaginea să vorbească.

În tot acest timp, ce fac cei care ar trebui să conducă această ţară bătută de soartă? Da. Moţiuni de cenzură. Conform unui alt obicei aspirant la statutul de tradiţie, mai uşor e să-i dau în cap adversarului decât să fiu mai bun ca el. De ce să mă chinui eu? Eu, care m-am chinuit atât să cumpăr voturi pentru un jilţ sus-pus? Eu, care mă chinui de-mi rup oasele să mai trag un tun cu statul? Eu, care îmi fac vacanţele în Dubai pe banii fraierilor? Cum adică? Tot eu să mă chinui să le fac viaţa mai dulce fraierilor? NU! E mai uşor să dau în cap colegului de furăciune ca să fur eu mai mult, decât să fac ceva util pentru care să fiu ulterior răsplătit. Şi la final mă întreb nedumerit: de ce oare toată populaţia şi-a pierdut încrederea în clasa politică?