Tot un drac - logo

joi, 3 mai 2012

Despre tradiţii şi politruci zeloşi

Tradiţiile noastre merg doar în sens negativ. În timp ce tradiţiile cu adevărat frumoase dispar odată cu bătrânii, alte obiceiuri devin tradiţii şi le iau locul. Spre exemplu tradiţia şpăgii la doctor. Da, aceasta a devenit tradiţie. Cu părere de rău recunosc că am practicat şi eu această tradiţie la vremuri de restrişte. Eram mai tânăr şi cu principii mai puţin verticale la acea vreme, dar atunci când soţia mea a fost operată de amigdalită, mâna mea s-a golit în mai multe buzunare decât ar fi igienic prin spitalele ieşene. În schimb, istoria mea de astăzi se referă la o întâmplare mult mai recentă şi care vine să întărească tradiţia.

Zilele trecute am fost pe post de şofer pentru o rudă a cărui picior are o problemă. Problema, pentru a fi investigată, are nevoie de radiografie. Şi aici începe distracţia. Am descoperit cu regret că nu doar tratamentul necesită şpagă, ci şi analizele. În aşteptarea la coada pentru radiografie, ai şanse mai mari de vindecare dacă faci cangrenă şi îţi amputezi singur piciorul cu unghiera, decât să prinzi un loc pe tăblia rece a aparatului de fotografii interne. Astfel încât singura soluţie e şpaga. Suni la toate rudele, vezi care are "intrare" la vreun doctor, dai telefoane şi te duci la spital. În pauza de ţigară a doctorului vorbeşti cu el şi-i verşi cei 30 de galbeni, după care se învârte el şi te bagă la radiografie. A doua zi te prezinţi la acelaşi doctor şi-i mai împingi un pachet de ţigări ca să meargă el să-ţi scoată poza de la developat. Nu de alta, dar tu rişti să te cerţi cu cealaltă coadă de oameni, ăia care aşteaptă la ridicări rezultate. Şi uite-aşa ai reuşit să dai şpagă de două ori pentru o analiză. Abia de aici începe distracţia cu vindecatul.

Cât a fost jumătatea mea mai bună internată în spital pentru amigdalită, eu am dat şpagă şi ca să vină asistenta să-i facă o injecţie pentru durere. Nu de alta, dar salonul de recreere/cafea al asistentelor este amplasat departe de saloanele pacienţilor, astfel încât suavele acorduri spanioleze ale telenovelei să nu fie deranjate de ţipetele îndurerate ale suferinzilor.

Şi toate astea se întâmplă în spitale în care igiena merge mână în mână cu otrava de şobolani, astfel încât şi varul de pe pereţi se scârbeşte şi părăseşte peretele mucegăit. Să luăm de exemplu o secţie oarecare (chirurgie), dintr-un spital oarecare(Anton Cincu), dintr-un municipiu oarecare(Tecuci), dintr-o ţară bătută de soartă(aţi ghicit). Sunt atât de multe norme de igienă încălcate încât aţi face febră musculară la deget tot dând scroll în listă. Aşa că am să las imaginea să vorbească.

În tot acest timp, ce fac cei care ar trebui să conducă această ţară bătută de soartă? Da. Moţiuni de cenzură. Conform unui alt obicei aspirant la statutul de tradiţie, mai uşor e să-i dau în cap adversarului decât să fiu mai bun ca el. De ce să mă chinui eu? Eu, care m-am chinuit atât să cumpăr voturi pentru un jilţ sus-pus? Eu, care mă chinui de-mi rup oasele să mai trag un tun cu statul? Eu, care îmi fac vacanţele în Dubai pe banii fraierilor? Cum adică? Tot eu să mă chinui să le fac viaţa mai dulce fraierilor? NU! E mai uşor să dau în cap colegului de furăciune ca să fur eu mai mult, decât să fac ceva util pentru care să fiu ulterior răsplătit. Şi la final mă întreb nedumerit: de ce oare toată populaţia şi-a pierdut încrederea în clasa politică?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu