Tot un drac - logo

luni, 30 aprilie 2012

Festudis

Când eram mai tânăr, prin facultate mai exact, abia aşteptam să vină căldura. Și nu datorită faptului că nu-mi place frigul, ci mai mult pentru că venirea căldurii coincidea cu evenimente studenţeşti. Şi, aşa cum încă mi se pare normal, evenimentele studenţeşti din acea vreme erau mixul perfect de cultură, distracţie şi bere. Dintre toate, FestudIS era de departe cel mai de amploare eveniment. Pe parcursul unei săptămâni reuşeam să-mi încânt simţurile cu filme, concerte, teatru, petreceri şi voie bună. Datorită varietăţii mari de acţiuni organizate oricine îşi putea alege să facă ce-i place. Şi astfel puteai descoperi oameni cu aceleaşi pasiuni, aceleaşi interese şi, mai ales, aceeaşi deschidere specific studenţească spre nou şi plăcut. 

Eu unul am apreciat mereu concertele în aer liber şi piesele teatrului Ludic. Acum, când nu mai sunt student îmi doresc să pot simţi din nou acel sentiment de "pierde-vară", acea libertate boemă cu care mă duceam să văd o piesă. Nu conta că e bună sau proastă, că e veche sau nouă. Cel mai important era că acolo mă simţeam bine. Ştiu că nu e un sfat bun, dar pentru mine săptămâna FestudIS era acea ultimă zvâcnire de protest împotriva şcolii, era acea perioadă de libertate în care nu călcam la nici un curs şi nici prin cap nu-mi trecea să arunc un ochi către iminenta sesiune.

N-am făcut niciodată parte din grupul de organizare al FestudIS, dar am organizat alte evenimente studenţeşti. Şi de aceea am o deosebită apreciere şi un enorm respect pentru copiii care dau piept cu lumea şi reuşesc, aproape fără nici un fel de experienţă să organizeze şi să ţină în frâu un eveniment de o asemenea amploare. Bineînţeles, greşeli sunt, dar cine nu greşeşte nu e om. Iar la final, când se trage linie şi are loc şedinţa de recapitulare şi evaluare, eu sunt sigur că toţi pleacă acasă cu inima împăcată şi cu gândul că a ieşit ceva fain.

Eu am să vă transmit dinainte de a începe evenimentul: "Bravo, băieţi!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu