Tot un drac - logo

luni, 19 decembrie 2011

"Grecia în criză" sau "pădurea spânzuraţilor"

Am citit în presă că Grecia a înregistrat o creştere record a numărului sinuciderilor. Se spune că totul se datorează crizei economice cu care se confruntă această ţară. Se spune că "numărul persoanelor fără adăpost depăşeşte în prezent 20.000 numai în centrul Atenei". Din tot articolul respectiv eu deduc un singur lucru: grecii nu ştiu ce-i ăla patriotism. Păi e frumos aşa? Toţi se plâng, dar nimeni nu mişcă un deget. Daca ai o rată de şomaj de 18%, trebuie făcut ceva. Nu se poate ca statul să ţină în spate cei 18% plus copii, plus pensionari, plus celelalte categorii de asistaţi social. Bine, bine... puteţi spune că e uşor de zis, dar greu de făcut ceva. Păi să studiem puţin problema şi opţiunile posibile.

În primul rând, să luăm sinucigaşii. Ştii că ai ajuns la capăt de drum. Eşti conştient că nu mai poţi face nimic. Te-ai resemnat în faţa vicisitudinilor vieţii. Dar acesta nu e un motiv pentru a fi egoist. Dacă tu nu mai poţi continua, măcar dă o şansă ţării. Pune naibii mâna pe un baton de dinamită și mergi şi detonează-l în mijlocul celor 20.000 de homeleşi din centrul Atenei. Respectivii știu că au ajuns la fundul sacului, dar nu au curajul tău. Dă-le o mână de ajutor. Fii altruist. Ajuţi şi pe cei fără curaj, ajuţi şi statul să iasă din recesiune. Un şomaj mic duce la o economie înfloritoare.

Argumentezi că nu ai bani pentru dinamită? Nu-i nimic. Vorbeşte cu vecinul tău de cutie de carton. Poate are aceleaşi gânduri și probleme ca tine. Iar când vă strângeţi mai mulţi, puteţi face ceva util împreună. De exemplu, abordaţi Al Quaeda cu propunerea de a vă angaja drept sinucigaşi mercenari. Eu sunt sigur că teroriştii vor fi de acord. Ei reduc costurile cu îndoctrinarea şi vă plătesc pe voi pentru câteva atentate. Unul sau doi din grupul vostru mor pentru terorişti, dar restul grupului vor avea bani pentru dinamită ulterior. Şi se vor sacrifica pentru patrie.

O altă soluţie ar fi migrarea în masă. Moise şi-a dus poporul pe pământul promis de Dumnezeu. Voi, grecii, puteţi susţine că aţi visat cu toţii că Dumnezeu v-a promis Germania sau Franţa. Toți cei şomeri pot face un pelerinaj către pământul promis. Şi dacă tot vă e promis vouă, rămâneţi acolo. La urma urmei turismul trebuie stimulat cumva. Iar dacă şomerii au atât de mult timp liber, de ce să nu profite? Numai să nu încercaţi să veniţi în România. Pământul ăsta a fost promis indienilor acum foarte mulţi ani. Şi de atunci triburi de indieni nomazi cu fuste multicolore şi miros înţepător tot vin aici. Toate celelalte state ştiu că România e pământul indienilor. Şi, de aceea, indienii care uită să se oprească din drumul lor şi trec prin România către vest, sunt trimişi înapoi aici. Franţa a învăţat prima, procesul de repatriere. Noi, românii, suntem doar chiriaşi. Aşadar voi, grecii trebuie să migraţi către pământul făgăduit vouă şi să cerşiţi sau să furaţi acolo. Am observat că asta fac migratorii noştri şi presupun că e un obicei străbun.

O altă soluţie ar fi să căutaţi un sponsor. Da, știu că asta se încearcă chiar acum. Dar strategia e greşită. Voi vreţi să faceţi asta la un nivel înalt şi să cautaţi sponsor pentru întreaga ţară. Strategia e greşită, în primul rând datorită faptului că, să fim serioşi, cine are atâţia bani încăt să scoată întraga ţară din rahat? Strategia trebuie schimbată astfel încât să se adreseze fiecărui grec, la nivel individual. Astfel puteţi instaura programul "Adoptă un grec". Pe principiul prezentat anterior de către Crucea Roşie cu "adoptă un copil african", puteţi face acelaşi lucru. Competiţia e întotdeauna benefică. Eu unul, mai degraba aş adopta un grec și să-i dau de mancare și un adăpost, decât un copil african. La urma urmei, grecul ştie să faca ghiros şi ouzo. Africanul nu ştie nimic.

Aşadar, soluţii se găsesc. Trebuie doar puţină bunăvoinţă.

miercuri, 7 decembrie 2011

Cât costă ca să beleşti ochii la chiloţi cu mânecuţă


Ieri am fost la Moldova Mall. Barieră la intrarea în parcare, etichetă în parbriz, tot tacâmul. Mi s-a părut puţin ciudată noua procedură, dar n-am dat prea multă importanţă. În magazin am vizitat standul celor de la Crilia şi am băut o cafea la Amsterdam. În total, sub o oră. La plecare, mă urc în maşină, dau să ies din parcare şi mă opreşte portarul/bodyguardul.



El: -Bonul
Eu: -Ce bon?
El: -Bonul de cumpărături.
Eu: -Păi nu am, că nu am cumpărat nimic.



Iniţial am crezut că nu am voie să plec până nu cumpăr ceva.



El: -Atunci vă costă 5 lei.
Eu: -Ce?
El: -Parcarea.
Eu: -Păi am fost în magazin. Nu e parcarea pentru clienţi?
El: -Ba da, dar dacă nu aţi cumpărat, parcarea se plăteşte.
Eu: -Păi am fost şi am băut o cafea la Amsterdam. Sunt client.
El: -Şi aveţi bonul?


Nu-l aveam. Ca să nu lungesc vorba şi să iasă circ, am plătit cei 5 lei şi am plecat. Deja se adunau maşini în spatele meu. Acum, eu am câteva nelămuriri.

Cazul 1. Vreau să achiziţionez o pereche de chiloţi cu mânecuţă din platină, încrustaţi cu diamante. Ca o persoană conştientă de valoarea banilor, îmi place să mă intersez de preţuri la mai multe magazine înainte de a cumpăra. La Moldova SuperMall mă costă 5 lei să aflu preţul. În oricare altă parte e gratis. Nu e normal să mă duc din start la alt magazin fiindcă preţul e deja cu 5 lei mai ieftin? Asta e prima dovadă de bad managemgent. Mă forţezi să plătesc pentru a afla un preţ?


Cazul 2. Mi-am luat chiloţii cu mânecuţă, dar sunt cracii prea lungi şi îi vreau luaţi puţin la polizor. Când i-am cumpărat am fost client. Parcarea gratis. Când îi aduc la scurtat mă coastă 5 lei. Când îi ridic de la scurtat, încă 5 lei. Că nu mai sunt client. Din start plătesc 10 lei, deşi scurtatul era gratis în magazin. Iar bad business şi nu-mi convine să cumpăr din Moldova Mall fiindcă e al dracului de scump scurtatul gratis.



Cazul 3. Îmi fac ziua în Amsterdam. Am o masă de 30 de oameni cărora le fac cinste din banii obținuţi din vânzarea platinei rezultată la scurtarea chiloților cu mânecuţă. Cei 30 de oameni au venit cu 15 maşini. Băieţii beau, fetele conduc. La 15 maşini parcarea costă 75 ron. Pe oră! Pentru a evita plata, sunt nevoit să mă duc cu bonul la portar şi să încep:



-Bună seara. Am avut invitaţi la ziua mea. Poftim bonul şi stai să îţi zic care sunt maşinile noastre pe măsură ce ies din parcare. Ăsta e cu mine.
-Şi ăsta.
-Şi ăsta.
-Şi ăsta.
-Şi ăsta.
-Pe ăsta nu-l cunosc. Cere-i bonul.
-Ăsta e cu mine.
-Şi ăsta.
-Şi ăsta.
-Şi ăsta.
-Şi ăsta.
-Ăsta nu. Ia-l pe fraier.
-Ăsta-l ştiu.
-Şi p'ăsta.
-Şi p'ăsta
...
Nu e cam penbilă situaţia? Plus că asta presupune că plecăm toţi odată. Ceea ce e cam imposibil într-un grup de 30 de oameni. Îmi pare rau de Amsterdam, că e un local frumos, dar eu nu mai calc la Moldova Mall până nu îşi fac parcare subterană ca să aibă locuri pentru toţi.

A.... era să uit. Deşi ei cer bonul fiscal, dacă nu-l ai, bonul pe care ţi-l dau ei pentru parcare nu e fiscal. Aşadar, poate se autosesizează garda financiară să verifice frauda cu parcarea de la Moldova Mall. La 5 lei ora, mă gândesc că se adună sume frumuşele. Domnilor manageri de la Moldova Mall, vă daţi seama că diminuaţi în mod voit veniturile magazinelor de pe urma cărora trăiţi? Cu ocazia sărbătorilor de iarnă vă urez un faliment cât mai plăcut. La anu' şi la mulţi ani!

marți, 6 decembrie 2011

Cum fu: Rural Plein Air 2

Ieri v-am invitat la vernisaj. Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să mergeţi, dar am să vă povestesc ce am văzut. În primul rând, multă lume. Cred că galeriile Dana sunt prea mici pentru a găzdui atâta populaţie. E foarte neplăcut să fii nevoit să dai din coate ca să poţi trece de la o lucrare artistică la alta. Mai ales când, între cele 2 lucrări nu sunt decât doi metri. În al doilea rând, nu am putut să nu remarc faptul că majoritatea celor prezenţi acordau mai multă atenţie pişcoturilor şi vinului decât lucrărilor prezentate.

Nu sunt critic de artă aşa că am să vă vorbesc despre lucrări prin prisma omului simplu. Ca orice om, am văzut lucrări care mi-au plăcut, lucrări care nu mi-au plăcut şi lucrări pe care nu le-am înţeles. Pe cele care nu mi-au plăcut le-am ignorat. Mi se pare normal să ţină de gusturi. Probabil ceea ce mie mi se pare urât poate fi considerat frumos de către alţii, aşa că nu voi vorbi despre ele. La urma urmei, "Beauty is in the eye of the beholder" (Margaret Wolfe Hungerford).

Pe cele care mi-au plăcut le-am fotografiat. Îmi aduc aminte de la un curs de marketing că mintea omului este setată să proceseze informaţia vizuală de la dreapta la stânga, chiar dacă citim de la stânga la dreapta. De aceea toate magazinele mari, Carrefour, Kaufland, Lidl, Metro, Selgros organizează raioanele de la dreapta la stanga, punând cele mai scumpe produse exact la intrare, în partea dreaptă. La fel şi în galerie. Prima lucrare care mi-a plăcut a fost şi prima lucrare din partea dreaptă. Ea aparţine lui Eugen Alupopanu şi prezintă pe o suprafaţă deloc de neglijat etapele tăierii unei oi.


Acum nu ştiu exact de ce mi-a plăcut. Posibil să fi fost datorită faptului că eram proaspăt ieşit de la muncă şi, la foamea pe care o simţeam, ideea unei oi la groapă îmi încânta vilozităţile. Dar ideea destinului şi imaginea sacrificiului mi-au trezit sentimentul de linişte, linişte izvorâtă din împăcarea cu obiceiurile rurale. Mi-a adus aminte de mitul creaţiei sub auspiciul jertfei şi de provenienţa păgână a acestor obiceiuri. A doua lucrare care mi-a gâdilat retina a fost "Imi-agrare", aparţinând lui George Cernat.


Ideea de continuitate inspirată de cele trei pânze m-a făcut să pierd câteva minute pierdut în contemplare. Dacă în colţul din dreapta jos era în continuare o pânză care să arate un pahar de vin, ideea era completă. A treia lucrare care mi-a plăcut şi pe care vreau s-o prezint este şi ultima din vernisaj, chiar la ieşire. Lucrarea se numeşte "Fashion week. Hodora 2011" şi a fost realizată de către Marinela Botez.


Motivul pentru care mi-a plăcut este acela că, în opinia mea, lucrarea reuşeşte a captura esenţa vieţii la ţară, cu toată frumuseţea şi simplitatea ei. Dar cel mai important aspect este acela că a eliminat din imagine exact lucrul care viciază cel mai mult imaginea satului, şi anume oamenii. Probabil că prezenţa feţelor m-ar fi dus cu gândul la bârfa de la poartă de duminică seara, atunci când se adună lumea la Radio Şanţ. Fără feţe, nu am văzut altceva decât acea parte a satului care îmi încânta vacanţa mare din copilărie.

Bineînţeles, ca în cazul tuturor comentariilor la opere artistice, cele scrise mai sus sunt doar interpretările mele şi ceea ce am văzut eu în respectivele lucrări, neavând nici o legătură cu autorii şi ideile lor. La urma urmei, doar ei ştiu ce au gândit când supurau la glanda creaţionistă. Dintre lucrările pe care nu le-am înţeles, una trebuie menţionată. Lucrarea în sine era formată din 5 cuburi de sticlă în care erau închise ermetic materii fecale de origine animală cu tuburi de plastic ieşind din ele, fiecare tub având legată câte o mască respiratorie medicală. Astfel, musafirii aveau posibilitatea de a mirosi respectivele dejecţii.


O suită de întrebări îmi răscoleşte creierul când văd treaba asta: De ce??? De ce un om normal ar vrea, cu bună intenţie, să prizeze treaba asta? Sunt atât de multe droguri care dau senzaţii mai plăcute decât asta. Sunt atât de multe entităţi pe lumea asta care merită mirosite. De ce ar putea fi considerată asta artă? Este cumva esenţa vieţii la ţară? Mirosul de bălegar în putrefacţie reprezintă tot ceea ce a văzut autorul la Hodora? Eu aş prefera să simt mirosul cozonacilor aburinzi în cuptorul sobei. Aş prefera mirosul mustului bolborosind în căzi. Aş prefera mirosul cazanului de gem de gutui pus la fiert. Aş prefera chiar şi mirosul de fum al focului din sobă. Dar nu vreau să văd sau să miros gunoaie. În opinia mea, treaba asta nu e o lucrare de artă. Este sinonimul emisiunilor de scandal de la tv: o încercare de a atrage atenţia. Strigătul autorului: "Uite cum pot eu să îţi provoc silă". Dacă asta era intenţia, a reuşit.

luni, 5 decembrie 2011

Rural Plein Air 2 sau Invitaţie la gâdilat retina


Proiectul Rural Plein Air 2 este un proiect artistic în spațiul rural iar vernisajul va avea loc luni, 5 decembrie 2011, ora 18:00,  la Galeria de Artă ”Dana”, Strada Lăpușneanu, Iaşi.

Proiectul Rural Plein Air 2, întrunește propunerile a treisprezece tineri artiști ”emigrați” pentru o săptămână în localitatea Hodora, județul Iași, unde au căutat și au găsit subiecte ce pot fi traduse printr-un limbaj artistic. Conceptul de ”artă la țară” dorește să apropie și să împrumute practici specifice spațiului rural în raport cu cel urban și invers, precum și multiplele valențe simbolice pe care cele două spații pot să și le însușească.

Artiști participanți : Adrian Crîșmaru, Andreea Dascălu, Ana Maria Negară, Claudiu Ciobanu, Cristian Ungureanu, Eugen Alupopanu, George Cernat, Marinela Botez, Melania Hangan, Mihai Gîtman, Mircea Tofan, Mitruț Peiu, Rodica Grosu, Ștefan Grigoraș.
Mai multe informatii aici.
Articol preluat de aici.

Am fost în vizită pentru câteva minute la baieţii loviţi de febra creaţiei la prima organizare a taberei si am fost prezent şi la primul vernisaj Rural Plein Air. Tot ce pot spune e că mi-a placut ce am văzut. E foarte posibil să fi fost influenţat de faptul că pe câţiva dintre ei îi cunosc personal. Dar mă îndoiesc de faptul că acest lucru a avut o pondere prea mare în faptul că artiştii tot artişti vor rămâne şi că ceea ce fac ei îmi gâdilă în mod plăcut retina.

De aceea vă invit în această seară la vernisaj.