Tot un drac - logo

vineri, 30 septembrie 2011

Antreprenor de Iaşi - Ep. 6

Zilele trecute mi-am amintit de primul meu job. Şi dacă tot mi-am amintit, am zis să vă povestesc şi vouă despre modelele de business ale antreprenorilor români şi evenimentele rezultate din acestea.

Banii. Unii spun că sunt ochiul dracului, alţii că sunt combustibilul economiei. Eu spun că sunt mijlocul prin care societatea modernă funcţionează. Şi pentru că seria de episoade prezentată până acum se intitulează “Antreprenor de Iaşi”, banii, sau mai bine zis, obţinerea lor este scopul întregului articol. Aşadar am să vă prezint veniturile şi cheltuielile mele pe parcursul perioadei petrecute la sala de net. Am muncit aproximativ două luni. Munceam de dimineaţa de la 8 până seara la 8, cu o zi pauză. Aşadar munceam o zi da, una nu. Când eram la muncă consumam cam 2 cafele pe zi. Pentru a ușura calculul am să transform toate prețurile în lei noi, deși pe vremea aia încă circula leul “uşor”. Făcând un rezumat, reiese:

15 zile * 1.6 ron transportul * 2 luni = 48 ron
15 zile * 0.8 ron cafeaua * 2 cafele/zi * 2 luni = 48 ron
15 zile * 7 ron pachetul de ţigari fumat la sală * 2 luni = 210 ron
Cam asta e cu cheltuielile. Putem rotunji la 310 lei totul.

Venturile au fost în tranşe. Conform înţelegerii cu domnu’ Radu, trebuia să primesc 400 lei pe lună. La sfârşitul primei luni, când trebuia să primesc salariul, ardeam de nerăbdare să mă duc acasă la prietena mea pe atunci, actuala soţie, cu un buchet de flori cumpărat din primii mei bani munciţi. Sorbeam din priviri ceasul de pe perete în aşteptarea orei 8 seara, când trebuia să vină şefu’. La 7:30 se prezintă la sală domnu’ Radu cu un pet de bere la 2 litri. Cum sala era goală, domnu’ Radu mă invită frumos la masă și scoate dintr-un sertar două pahare de plastic, după care a început cel mai antipatic discurs auzit vreodată de mine. Poate şi fiindcă a fost primul pe care l-am auzit de acest gen, poate şi datorită faptului că eu nu ştiam cum să reacţionez la astfel de prelegeri, dar acesta a fost cel mai dureros discurs pe care l-am auzit.

Şi a început prin descrierea unei activităţi de antreprenoriat, prin care sunt asumate nişte riscuri şi cum exista riscul ca afacerea să nu meargă şi cum riscurile şi problemele apărute în activitate se răsfrâng asupra tuturor celor implicaţi, inclusiv asupra angajaţilor. Discursul a fost de aproximativ 45 de minute, timp în care prostul de mine a rămas perplex şi nu a putut decât să dea din cap aprobator la tot ce spunea domnu’ Radu. Deznodământul: am primit doar 200 ron şi promisiunea că restul banilor vin în maxim 2 săptămâni.

Peste 2 săptămâni am primit acelaşi discurs plus încă 100 ron. Si după încă 2 săptămâni sala s-a închis şi nu am mai primit nimic. Chiar şi în ziua de azi domnu’ Radu îmi e dator cu 500 de ron. Calculând inflația din perioada de atunci şi până azi, probabil are să-mi dea mai mult, dar nu mai contează. Lecţia învăţată a valorat mai mult decât banii primiţi. Per total, am cheltuit 310 ron și am încasat 300. Am avut o pierdere de 10 ron. Şi asta ca urmare a unui antreprenor. Concluziile care pot fi trase din poveste sunt evidente, aşa că nu are rost să le mai înşirui. De atunci nu mai înghit bullshit la negocieri salariale şi discuţii financiare. Totul e până la bani.

Iar în final de miniserial mai am o singură poveste să vă spun. Este vorba despre controlul de la Garda Financiară pe care l-am primit la următoarea sală de net la care am lucrat. Dar asta în următorul şi ultimul episod.

joi, 29 septembrie 2011

O viaţă poate depinde de tine

Acum câteva zile Manafu a scris un post pe blog prin care solicita ajutorul bloggerilor pentru o campanie "blind". Nu oferea nici o informatie despre campanie. Ştiindu-l un om bine intenţionat am răspuns apelului şi am decis să-l ajut. Şi am avut dreptate în decizia mea pentru că astăzi am aflat despre ce e vorba. Ne roagă pe toţi să susţinem campania “O viaţă poate depinde de tine”, realizată de către Asociaţia React. Campania îşi propune să micşoreze numărul apelurilor false la numărul de urgenţă 112.

Detaliile campaniei, aşa cum le-am primit şi eu pe mail, urmează:

Campania “O viata poate depinde de tine”, realizata Asociatia React, a pornit de la o serie de statistici alarmante cum ar fi:
- 3 din 4 apeluri la 112 sunt false urgente: 73% din totalul apelurilor inregistrate in perioada ianuarie-august 2011 sunt, practic, apeluri facute in joaca sau accidental de catre cei care suna, doar 27% sunt apeluri reale;
- La nivel national, judetul Covasna este judetul care a inregistrat cel mai mare numarul de apeluri false (in aceeasi perioada monitorizata de catre Serviciul de Telecomunicatii Speciale) - 86,86% apeluri abuzive. In Bucuresti, 1 din 2 apeluri sunt false (procentul apelurilor abuzive se ridica la 55,6%);
- La serviciul de urgenta 112, se inregistreaza peste 2000 apeluri/ ora; 60% din totalul apelurilor reale solicita interventia echipajelor medicale de urgenta;
- Orice apel fals inregistrat la 112 poate intarzia sau chiar determina moartea unei persoane care are nevoie reala de ajutor: in 2010, s-au inregistrat 8477 de victime grav ranite in accidente de masina (23 de oameni raniti grav/ zi)
- In ceea ce priveste masurile de prim ajutor, acestea “pot face diferenta intre viata si moarte”: dureaza 3 minute ca o persoana aflata in stop respirator sa moara, 5 minute pana la sosirea ambulantei si mai putin de 1 minut pana la deschiderea cailor aeriene printr-o manevra de prim ajutor.

Părerea mea e că sunt mulţi copii proşti care nu realizează ceea ce fac atunci când, pentru distracţie, dau apeluri la 112 pentru a face câte o farsă. Pe aceştia nu o să-i poată opri decât cei 7 ani de acasă. Dar dacă educaţia primită în acea perioadă e lacunară... singura soluţie e să aşteptăm să se maturizeze şi să le vină mintea la cap.

Spotul acestei campanii este foarte fain. Îmi place ideea că farsorul îşi murdăreşte mâinile cu sângele unei alte persoane care probabil ar fi avut nevoie de resursele pe care le-a ocupat el. Respect.

vineri, 23 septembrie 2011

Refresh artistic în Iaşi

Dupa ce am vazut la Visurat articolul despre concursul Pepsi pe Facebook am hotarat sa particip si eu. Concursul premiază o idee care sa schimbe oraşul în care trăieşti. Pentru aceasta pune la bătaie 20.000 euro. Am înscris şi eu o idee pentru oraşul Iaşi. 

Propunerea mea este înfiinţarea unei Galerii de Artă pentru tineri artişti. Mai exact am propus folosirea banilor pentru închirierea unui spaţiu şi amenajarea lui pentru a putea găzdui în mod corespunzător expoziţii de artă. Artiştii care vor putea expune complet gratuit în acest spaţiu sunt toţi tinerii ieşeni care nu au reputaţia şi nici resursele financiare pentru a putea expune în galeriile consacrate din Iaşi. 
Aşa cum am scris şi pe pagina concursului, ar avea prioritate în folosirea spaţiului tinerii care nu au avut nici o expunere şi sunt complet anonimi. Astfel Iaşi, oraş cultural, ar putea să-şi promoveze artiştii iar artiştii, la rândul lor, ar putea să promoveze oraşul Iaşi.
Daca veţi binevoi a da un vot adresa este: https://apps.facebook.com/pepsi-romania/idea/78

joi, 22 septembrie 2011

Vizita virtuală la Kaufland


Zilele trecute, la cumpărături în Kaufland am observat un lucru care mi-a atras atenţia. Fără să ştiu şi fără să-mi dau seama am ajuns din offline în mediul virtual. Eu nu pot să identific ce tehnologii folosesc oamenii aştia dar experienţa mea era identică realităţii. Dar ştiam sigur că eram în mediul virtual datorită raftului de cărţi pe care îl puteţi admira în pozele alăturate. Deasupra raftului scria mare "Universal Online Promotion". Aşadar eram în mediul online. Şi experienţa de realitate virtuală era aproape perfectă.

Pe lângă faptul ca puteam atinge şi simţi textura cărţilor, mai era şi mirosul specific de carte nouă amestecat cu jambon afumat de la raftul de alături. Spun totuşi că era "aproape" perfectă datorită faptului că lipsea un singur lucru care îl mai întâlnim în realitate: inteligenţa. Inteligenţa lipsea cu desăvârşire. Eu înţeleg faptul că editura sau magazinul sau librăria sau situl care a intrat în parteneriat cu Kaufland vrea să atragă cumpărătorii în mediul online, dar cum să scrii mare deasupra raftului de carţi fizice: "universal online promotion".


Încă un lucru: de când a devenit engleza limbă oficială de stat? Dacă vine badea de la ţară care nu ştie o boabă de engleză, ce înţelege el din mesajul de deasupra raftului? "Ia te uită, măiculiţă, s-o deschis bibliotecă în alimentară!!!"

Dar de... apa trece, prostia omenească rămâne.

luni, 12 septembrie 2011

Despre recruiteri... din nou

Se pare ca mai nou, recruiterii au renunţat studierea profilurilor posibililor candidaţi şi trimit oferte de joburi en-gros... poate pica ceva. Un astfel de mail am primit eu de la un recruiter din Bucureşti care arată mai degrabă a lista de cumpărături pentru piaţă decât propunere de colaborare. Nu e customizat, nu conţine nici un element care să mă facă să cred că respectiva persoană chiar vorbeşte cu mine şi nu se adresează tuturor oamenilor de pe planetă. Dacă ne uitam la paleta de joburi oferite, puteam sa fiu orice de la merchendiser la CEO şi tot găseam de lucru în lista lor.
Irina Moisescu has sent you a message.
Date: 9/12/2011
Subject: job opportunities - Bucharest
Hello,


If you have a moment, I'd appreciate your help. Please take a look on the positions below and let me know if you are interested to apply for one of them.
All the positions are available for Bucharest.

1. Senior Java Developer - web hosting company and software Development Company
2. C++ Developer (Linux) - web hosting company and a software development company
3. C++ Developer (Windows) - software development company
4. Java Architect - Telecom Company
5. Senior Software Developer (Java and/or C++) - telecom company
6. Technical Project Manager - telecom company
7. Database Expert - telecom Company
8. General Ledger (German speaker) - BPO Company
9. Ap Senior (German Speaker) - BPO Company
10. Procurement (German Speaker) - BPO Company

If interested please forward your resume to the address irina.moisescu@vonconsulting.ro mentioning in the email subject the position you are interested in.

If you are not interested kindly please forward this email to anyone you think would be interested in the position.

Thank you in advance!

Irina Moisescu

Recruiter
VON Consulting SRL www.vonconsulting.ro
Str. General Ernest Brosteanu nr. 15,corp B, Sector 1, Bucharest
Phone: + 40 21 3178545
Email: irina.moisescu@vonconsulting.ro

vineri, 2 septembrie 2011

Cele mai finale destinaţii

Aseară am fost la film: Final Destination 5 - 3D. Cinema-ul la care rulează a fost Cinema City, din Iulius Mall. Pe lângă reclamele plătite de mine despre care am mai vorbit, am văzut şi filmul. De fapt, mai bine spus, mi-am potolit instinctele animalice pentru încă o perioadă. Şi spun asta fiindcă tot filmul nu e altceva decât o suită de efecte 3D făcute să îţi potolească setea de sânge. Tot ce poţi vedea sunt creieri, sânge, maţe, carne arzând, cutii craniene străpunse de diferite obiecte şi alte minunăţii pe care omul a învăţat să le considere sângeroase după ce a trecut de epoca de piatră.

Dar instinctul animalic a rămas ascuns în adâncurile fiinţei. Dacă setea de sânge nu este potolită, ajunge să se adune până la punctul în care răbufneşte exploziv şi se ajunge la fapte reprobabile. Din acest motiv avem de fapt ştirile de la ora 5 şi toate celelalte ziare de scandal ce prezintă violuri şi crime cu un grad sporit de violenţă. Generalizând cauzele tuturor acelor fapte, putem aprecia că motivul acestor acţiuni este chiar setea de sânge şi instinctul de prădător dus până la un punct incontrolabil.

Astfel, filmele din seria Final Destination sunt chiar benefice. Şi spun asta datorită faptului că se observă o diferenţă între mediul urban, unde avem destule metode la dispoziţie pentru a potoli instinctele animalice şi mediul rural. Dacă noi, locuind în mediul urban, suntem dispuşi să urmărim un film sângeros sau să practicăm sporturi care ne potolesc aceste instincte, în mediul rural, unde metodele de “recreere” sunt mai rare sau lipsesc, se observă o violenţă mai ridicată. Adăugând şi consumul de alcool în ecuaţie, nici nu mă mai mir de ceea ce văd acolo. Dacă facem o statistică a ştirilor violente din cadrul calupului de la ora 5, putem observa că majoritatea au loc în mediul rural. Şi astfel justificăm necesitatea acestor filme. Dar sunt benefice până la un punct.

Există un echilibru între potolirea setei de sânge şi instigarea la violenţă. Ideea e să nu cădem în extrema cealaltă. Mă refer la faptul că, după un maraton de vizionări de filme în care singurele creaţii cinematografice vizionate sunt seria Final Destination şi Saw, sunt absolut convins că ajungi să mergi pe stradă şi să te aştepţi să vezi cum un trecător scoate drujba şi o înfinge în maţele altui trecător. Şi poate părea o normalitate atâta timp cât sistemul de valori îţi este dat peste cap temporar. Iar dacă tăria de caracter şi autocontrolul nu îţi permit ţie, ca fiinţă umană să distingi între realitate şi ficţiune, ajungi să intri în primul magazin, să iţi cumperi un topor şi să-l înfingi în prima persoană care ţi se pare că s-a uitat srâmb la tine.

Oricum ar fi, toată popularitatea şi motivul pentru care seria are încă succes sunt exact aceste scene de violenţă după care oamenii tânjesc. Altfel, nu ar fi avut acelaşi succes. Filmul nu are o acţiune prea complexă, personajele sunt simple, actorii sunt anonimi şi povestea e ştearsă. Efectele 3D cu sânge şi diferite obiecte care mai de care mai periculoase venind în viteză către tine, fac de fapt preţul filmului. Mie cred că îmi ajunge pentru o jumătate de an. Aşteptăm continuarea seriei.

joi, 1 septembrie 2011

Taxa pe shaworma

Vecinii noştri unguri, cei de peste graniţă, au introdus o taxă pe chipsuri. Adică se taxează suplimentar mâncărurile nesănătoase, care conţin prea multe grăsimi, sare sau zahăr. Instraurarea reglementării ar avea două scopuri. Primul este aducerea de venituri la bugetul de stat, iar al doilea este eliminarea obiceiurilor nesănătoase din alimentaţie. Iniţiativa a fost binevenită până în punctul în care doi jucători din piaţa respectivă au hotărât că nu mai deschid fabrici pe teritoriul Ungariei tocmai datorită acestei îngrădiri din partea statului.

Extrapolând taxa la plaiurile noastre mioritice, eu mă întreb care ar fi efectele aplicării unei taxe similare. Din câte îmi aduc aminte, s-a mai discutat taxa pe fast-food la noi dar nu am văzut să se implementeze vreo hotărâre de acest gen. Aşadar, nu s-a făcut nimic. Probabil că USL (Uniunea Shawormeriilor Libere) a uns rotiţele care trebuie astfel încât propunerea legislativă să se piardă prin mormanul de hârţoage de pe masa guvernului.

Mă mai gândesc şi la faptul că asemenea iniţiativă ar fi fost chiar benefică României, în măsura în care noi nu avem aceleaşi riscuri. Noi nu avem fabrici de produse de tipul junk food în România. Nici măcar planuri nu sunt pentru aşa ceva fiindcă România nu are infrastructură, aşadar nu este atractivă pentru investitori. Dacă nu avem de pierdut, înseamnă că avem doar de câştigat. Probabil că singura pierdere ar fi joburile a aproximativ 1000 de băieţi care lucrează în shawormerii. În rest, o ţară mai sănătoasă şi mai mulţi bani la buget.

Dar noi nu suntem în stare de aşa ceva. În schimb noi avem proiecte de lege pentru etichete mai moi. Nu de alta, dar etichetele moi nu mai zgârie cefele late îmbuibate de McDonalds.