Tot un drac - logo

vineri, 5 august 2011

Trântoria lui Doppo Poco


Aseară am luat masa în oraş. Soţia auzise de un restaurant nou, deschis prin Copou, sub marca Doppo Poco şi am vrut să mâncăm o pizza. Am ajuns la destinaţie şi am rămas surprins din două motive. Primul era cel neplăcut. Trattoria Doppo Poco s-a deschis în locul fostului Monte Carlo, restaurant care îmi aducea aminte de câteva seri din facultate. Ce vremuri... Al doilea motiv de surprindere a fost unul plăcut. Terasa şi restaurantul nou deschise sunt foarte elegante. Ce-i drept, scaunele terasei sunt incomode, dar ansamblul de design format este foarte plăcut. Şi totul se potriveşte de minune cu specificul italienesc al localului. De la meniul format din paste şi pizza până la costumaţia chelneriţelor cu aspect de Al Capone.

Un alt lucru care m-a impresionat în mod plăcut a fost utilizarea tehnologiei. Fiecare chelner avea la mână o brăţară cu ceea ce părea a fi un iPod touch. Probabil comanda se face direct pe server prin wifi. Mă bucur să văd că lucrurile evoluează. Aştept să apară totuşi şi posibilitatea de a face chiar eu comanda de pe mobil când mă aşez la masă. Văd numărul mesei afişat pe ea, pornesc aplicaţia şi primesc meniul din care pot face singur comanda. Aşa ar fi cel mai plăcut.

În altă ordine de idei, preţurile sunt exact acelea la care vă aşteptaţi la un restaurant ceva mai elegant. E clar că nu se adresează studenţilor ce vin cu zacuscă de acasă. Dar nu sunt nici extraordinare. Mai ales datorită faptului că primeşti bruschetti din partea casei ca aperitiv. Însă porţiile sunt cam mici. Oscar a impus nişte standarde pe care puţini le pot atinge. Per ansamblu aş putea spune că restaurantul e o adăugire potrivită pe harta Iaşului. E liniştit, e retras şi reuşeşte să îmbine cu succes eleganţa şi rafinamentul cu intimitatea necesară unei mese în familie.

Acum, că am terminat cu lauda să trecem la părţile negative. Ştim cu toţi că nimic pe lumea asta nu e perfect. Sunt perfect de acord, dar timpii necesari pentru aşteptarea chelneriţei sunt enormi. Nu înţeleg care e problema. Ori sunt prea puţini chelneri, ori sunt începători. Dacă faci un restaurant care se vrea elegant şi rafinat, dă un ban în plus şi angajează oameni competenţi. Chelneriţa noastra de aseară a reuşit să-mi verse ambele beri. Prima când a turnat-o în pahar, iar a doua a vărsat-o doar prin faptul că a pus-o pe masă. Bine... nu le-a vărsat complet. Ci doar a reuşit să facă destulă spumă cât să dea pe afară şi să treacă printre şipcile mesei, pe piciorul meu.

Al doilea lucru neplăcut a fost că a durat mai mult să aducă nota decât să pregătească mâncarea. Eu am impresia că după ce am cerut nota a uitat complet de noi. După ce m-am plictisit de aşteptat m-am dus eu către ea. Când m-a văzut nici nu a aşteptat să-i spun vreun cuvânt. A spus doar imediat si a plecat. M-am întors la masă. În două minute a venit un domn costumat la fel ca domnişoara care ne servise şi care mă informează că au nişte probleme cu sistemul de facturare şi că mai durează trei minute. În 30 de secunde, domnişoara era prezentă la masă cu nota. Pobabil că domnul era şeful de sală şi mă observase ca fiind nemulţumit mai devreme. Pentru berea vărsată şi pentru întârzierile mult prea lungi, bacşişul a fost 0. Asta e singura metodă prin care îmi pot arăta nemulţumirea.

Şi e păcat, fiindcă restaurantul e frumos.

2 comentarii:

  1. Aducerea notei de plata ar trebui sa fie doar o parte din evaluarea bacsisului, cred ca ai fost putin cam dur :).

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar berea şi pantalonii? Plus că nu numai cu nota de plată a întârziat. Şi desertul, şi băuturile... Dar nota de plată a pus capac.

    RăspundețiȘtergere