Tot un drac - logo

joi, 18 august 2011

Pândeşte asistatu’


Am citit ieri cum că în România sunt 8 milioane de asistaţi social, din care 1.8 milioane de oameni nu fac nimic şi nu suferă de nici o boală. Aşadar statul îi plăteşte la propriu pentru stat degeaba. Mai mult, biroul pentru urmărirea cazurilor de fraudă are 136 de oameni, dintre care ajung câte 2 pe judeţ, restul ocupându-se de Bucureşti.

Eu înţeleg că statul nu îşi permite să plătească oamenii să urmărească cazurile de fraudă aşa că, în căutarea unei soluţii la această problemă, propun să conceapă un program prin care fiecare contribuabil la bugetul de stat, adică fiecare om care are o slujbă pentru care plăteşte taxe, să poată sau să fie nevoit să urmărească un asistat. Eu sunt aproape sigur că omul respectiv ar fi de acord să dedice 2-3 ore săptămânal pentru a verifica ce se întâmplă cu banii lui. Dacă se constată faptul că asistatul social fraudează în vreun fel sistemul, salariatul are drept de veto asupra drepturilor băneşti ale asistatului. În acest fel, s-ar subţia considerabil numărul trântorilor care iau bani pe lenevit şi ar creşte calitatea altor servicii ale statului pecum sistemul sanitar sau cel educaţional.

Bineînţeles că programul ar trebui să ia în calcul şi maliţiozitatea de care ar da dovadă anumiţi salariaţi faţă de persoanele asistate social şi posibilitatea unor abuzuri de putere a dreptului de veto. Dar eu mă gândesc la faptul că nici un am normal nu ar lăsa fără bani un om bolnav sau o persoană care chiar are nevoie de asistenţă socială. Eu încă am încredere în omenie şi în latura umană a societăţii în care trăim şi vreau să cred că putem judeca corect nevoia de asistenţă socială.

Mai e şi reversul medaliei. Pentru un procent din suma primită lunar, asistatul ar putea intra în cârdăşie cu salariatul şi ar putea frauda în continuare sistemul. Dar eu mă gândesc şi la alt aspect. Ce salariat ar fi de acord să meargă la muncă 8 ore pe zi şi să muncească pentru ca asistatul să beneficieze de procent din munca lui. Chiar dacă o parte din bani s-ar întoarce la el. Dacă omul înţelege că banii respectivi s-ar putea duce pe sanatate sau învăţământ, nu ar accepta să primească mită pentru a închide ochii la furtul produs. Fiindcă se fură chiar din banii lui. Indiferent de valoarea mitei, cele 8 ore pe zi în care salariatul munceşte şi asistatul trândăveşte îşi vor spune cuvântul. Iar aici mă bazez pe incapacitatea oamenilor de a-i suporta pe trântori în spatele lor. Este exact acelaşi motiv pentru care nu a funcţionat comunismul. Egalitatea între oameni dispare atunci când unul munceşte mai mult şi altul mai puţin pentru aproximativ aceeaşi sumă de bani.

Aşadar, cum văd eu programul: eu, ca salariat, am dreptul sau poate chiar obligaţia să-l vizitez pe asistat câteva ore pe săptămână. Vizitele se desfăşoară neanunţat şi asistatul este obligat să primească pe salariat în locuinţa sa pentru o mini-inspecţie. Modul inopinat al vizitelor poate prinde în fapt pe acei bolnavi închipuiţi care beneficiază din banii noştri pentru motive inexistente, genul orbilor care conduc sau cei imobilizaţi în căruţe cu rotile care taie lemne în curte. Iar cei doi angajaţi la stat care până acum ar fi trebuit să verifice sutele de mii de asistaţi din fiecare judeţ pot acum sta liniştiţi într-un birou şi să se ocupe doar de actele necesare opririi distribuirii fondurile către elementele fraudante ale sistemului.

În concluzie, credeţi că avem voluntari la programul civic Pândeşte asistatu’? Poate ne aliem şi înfiinţăm o asociaţie nonguvenamentală, redirectăm cei 2% ca să avem nişte fonduri de funcţionare şi apoi dăm spoturi la TV ca să atragem alţi voluntari. Putem găsi şi-un slogan:

Fiindcă nu mai poate statu’,
Tu pândeşte asistatu’!

Un comentariu: