Tot un drac - logo

luni, 1 august 2011

Cum mai furăm statul

Aş vrea să fac o analiză a asistatului social român. Persoana care stă acasă cu telecomanda în mână toată ziua şi ne face pe noi, “ceilalţi”, proşti că nu ne descurcăm la fel de bine ca ea.

Mai întâi, trebuie observate posibilităţile de obţinere de venituri de la stat. În primul rând, este indemnizaţia de handicap. Asta cred că implică cele mai mari eforturi în obţinere pentru că trebuie depus un dosar din care să reiasă faptul că eşti handicapat. Asta presupune şpăgi la doctori, la funcţionari din primărie, plus o mulţime de timp pierdut cu alergatul cu hârtiile în mână între diversele instituţii ale statului. Dar rezultatul nu e de neglijat:
Persoanele adulte cu handicap grav beneficiază de:
- indemnizaţie lunară, indiferent de venituri, în cuantum de 202 lei;
- buget personal complementar lunar, indiferent de venituri, în cuantum de 91 lei ;
- indemnizaţie de însoțitor, în cuantum de 416, sau asistent personal.
(sursa)

A doua sursă de venit este crearea de plozi. Numită în anumite cercuri înmulţire necontrolată, “puirea” este un fenomen des întâlnit pe meleagurile României. 9 luni de chin aduc beneficii pentru următorii 2 ani. Dacă reuşeşti că calculezi exact momentul, poţi face copii fără întrerupere în indemnizaţia dată de stat. Pe lângă asta, după primii 3-4 plozi, primele serii cresc destul încât tu să nu mai ai grija următoarelor serii, copiii având grijă unii de alţii. Ba chiar pot deveni ei înşişi o sursă de venit, ce-i drept nu de la stat, ci din sectorul social prin cerşit sau furtul din buzunare. Aşadar, crearea de orătănii poate aduce:
Mamicile pot alege între:
1. concediu de creștere a copilului până la 1 an
- indemnizație cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni
- indemnizația nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 3400 lei
- au dreptul la concediu fără plată pt creșterea copilului până la 2 ani
- dacă revin la servicu mai devreme, primesc stimulent de 500 lei lunar până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului
- angajatorul nu poate să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu cât mămicile se află în concediul de creștere a copilului, în perioada în care primesc stimulentul pentru revenirea mai devreme la serviciu și nici în periaoda de 6 luni după revenirea definitivă la locul de muncă
2. concediu de creștere copil până la 2 ani
- indemnizație cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni
- indemnizația nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 1200 lei
(sursa)

A treia sursă de venit donată de stat este puţin mai neortodoxă, dar nu implică nici un efort. Doar tărie de caracter şi voinţă de fier. Tot ce aveţi nevoie este o rudă bătrână cu o pensie frumuşică. Ruda moare, închideţi ermetic camera respectivă astfel încât să nu scape mirosul, anunţaţi vecinii că aţi mutat ruda într-un azil din altă localitate şi aveţi gratuit pensia până expiră cardul pe care intra pensia şi trebuie sa vină personal bătrânul la bancă să-l schimbe. Dacă aţi avut inspiraţia să convingeţi ruda să vă facă împuternicire ca să ridicaţi cardul în locul ei, totul e rezolvat pentru o perioadă lungă de timp. De obicei, când ruda ar fi împlinit 150-160 de ani vine Guiness Book of Records să-i dea premiul şi atunci o să aveţi probleme. Dar, ţinând cont că acum ruda are aproximativ 60 de ani, până la 160 mai sunt încă 100 de ani de pensie de încasat. Până atunci probabil că una dintre odraslele făcute la punctul anterior va încasa pensia pentru tine, în timp ce tu esti închis ermetic în vreo cameră. (sursa)

În total se poate obţine minim:
- indemnizaţie handicapat: 202+91+416=709 RON
- indemnizaţie creştere copil: 600 RON
- pensie rudă decedată: 430 RON

Totalul, 1739 RON e un venit decent pentru un om care stă în faţa televizorului toată ziua. Ai în curte 20 de copii care se joacă, ai în camera de alături o rudă moartă şi un scaun cu rotile lângă canapea. Dar viaţa e frumoasă. Iar fraierii ceilalţi să muncească şi să plătească dările la stat pentru ca tu să fii fericit.
Conform financiarul.com, salariul mediu brut pe ţară este de 2008 RON. Cel net e de 1.458 RON. Asta înseamnă că în medie un român care munceşte, plăteşte la stat 550 RON în fiecare lună. Pentru fiecare asistat trebuie să muncească aproape 4 români, pentru ca mai apoi asistatul să îi scuipe în ochi pe cei 4 şi să le spună că ei sunt fraieri că nu şi-au facut dosare şi copii şi rude ca să nu mai fie nevoiți să muncească. Proştii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu