Tot un drac - logo

marți, 19 iulie 2011

Să ne întoarcem toţi la ţară


Când eram mic, în vacanţele de vară, ai mei mă trimiteau la ţară, la bunici. Ambele perechi de bunici locuiau în mediul rural şi eu mă plimbam dintr-un sat în altul pe tot parcursul verii, câte două săptamâni. Îmi aduc aminte acum cu drag peripeţiile şi năzbâtiile pe care le făceam atunci. Dar la vremea respectivă iubeam o serie de bunici şi o uram pe cealaltă. Şi asta pentru că într-o parte frecam duda cât e ziua de lungă, iar în partea cealaltă trebuia să “fac treabă”.

Bunicii la care trebuia să muncesc aveau terenuri în mai multe zone agricole din jurul satului şi nu exista zi pe parcursul verii în care să nu mergem la muncă pe unul dintre ele. Bineînţeles, ceea ce eu vedem ca fiind muncă, la vremea respectivă, era doar mers în urma bunicului care prăşea şi adunatul porumbului tăiat în urma răritului pentru a-l duce acasă, la animale. Iar dacă nu mergeam pe ogor cu bunicul, trebuia să rămân acasă cu bunica. Acasă trebuia adunată iarba din gradină, măcinat porumb pentru pui, cărat apă la animale şi aşa mai departe. Nu cred că aveam pauze până seara târziu, când, după masă, stăteam în gura “oamenilor mari” şi ascultam bârfa lor.

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Locuiesc în Iaşi, la bloc şi tânjesc uneori după vremurile de atunci, visând să pot cândva să-mi cumpar o casă. Nu pentru agricultură, ci pentru a avea un loc liniştit, cu aer curat, unde să pot lenevi seara, după masă. Deşi o gradiniţă cu flori n-ar strica. 

Şi, din nou, mă gândesc la amintirile mele cele mai dragi din copilărie şi mă uit la generaţiile de copii din urma mea, generaţii fără bunici la ţară, care nu cunosc frumuseţile acelei vieţi şi ale acelor timpuri. Sunt copii care văd găini doar la grădina zoologică sau ambalate pe rafturi la supermarket. Sunt copii care nu ştiu diferenţa dintre cal şi măgar, care nu ştiu ce muncă presupune un lan de porumb sau floarea soarelui şi nu ştiu să aprecieze o bucată de pământ cu o casă pe ea. Sunt generaţii crescute în cutii de chibrituri, generaţii care pierd enorm de mult timp în faţa calculatorului şi nici măcar o minge n-o mai bat în spatele bloclului, generaţii crescute cu Inna şi McDonalds, cu haine de fiţe şi cluburi.

Astăzi, agricultura nu mai este făcută de ţărani. Ţăranii se “emancipează”. Au pretenţii la maşini de lux şi haine de firmă. Au uitat căruţa şi iţarii. În acest timp, vin străinii şi ne cumpără pe mai nimic terenurile agricole, luându-ne ţara bucată cu bucată. Singura agricultură care o mai practică tineretul de astăzi e plantaţia de marijuana

Păcat.

7 comentarii:

  1. Acum jumatate de ora, purcica mi-a muscat matura cu care ii faceam curatenie. O sa-mi fie dor de ea cand o sa o mananc la iarna, nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cred. Dorul de actuala purciva va fi inlocuit de dragostea pentru urmatoarea. Doar trebuie si la anul carnati, nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. da...true...fiind ultimul nepot nu mi-am cunoscut bunicii asa ca nu pot sa zic ca am avut veri petrecute la tara, insa desi statea in centru unui oras "fenomenal" ai mei au avut si porci si gaini si alte oratanii ce nu apucau mai mult de un an pana sa fie taiate si desi imi si acum frica chiar si de gaini as lasa cutia de chibrituri pt un WC in curte:P.
    e al naibi de ciudata viata...toata copilaria am invidiat copii de la bloc pt conditiile pe care le aveau si distractia din spatele blocului si acum imi invidiez toti pritenii care isi beau cafeaua in curte

    RăspundețiȘtergere
  4. @Laurentiu: se poate sa ai casa la oras si sa cresti gaini si porci, si la fel de bine se poate sa ai casa la tara si sa ai gazon si floricele. Depinde de tine ce faci in casa ta pentru a fi fericit.

    RăspundețiȘtergere
  5. Avea dreptate Blaga cand spunea ca "vesnicia s-a nascut la sat".

    RăspundețiȘtergere