Tot un drac - logo

miercuri, 27 iulie 2011

Puterea cuvântului


Zilele trecute am descoperit puterea cuvântului. Am mers la pauza de prânz la Iulius Mall, la Food Court. Cu o zi înainte, plouase puternic. În parcare la mall era totul uscat, cu excepţia unei singure bălţi. Când am intrat în parcare, nu am observat respectiva baltă şi am reuşit să trec exact prin ea. În lateralul bălţii, doi indivizi.
Cei doi erau genul ăla de oameni pe care îi vedeţi atât de des la mall. Adidas în picioare, pantalon de trening, probabil tot de firmă, tricou cu muşchi, raşi în cap, cu priviri fioroase. În apărarea lor, menţionez că eu i-am vazut doar după ce i-am udat şi se justifică într-o oarecare măsură privirile fioroase.
Pe lângă faptul că nu am observat balta, nu-i văzusem nici pe cei doi şi nici nu am realizat faptul că i-am stropit. Colegul meu, care era în dreapta, îmi spune că i-am udat. Mă uit în retrovizoare şi-i văd pe cei doi cum evaluau pagubele. Mi-am dat seama de ce făcusem. Am oprit pe dreapta şi m-am dat jos din maşină, îndreptându-mă spre ei. Ei, vădit supăraţi, au început dialogul:
Ei: Nu te uiţi, bă, pe unde mergi? Uite ce ne-ai făcut!
Eu: Îmi cer scuze. Nu a fost cu intenţie.
Ei: Da bă, da’ cine (cenzurat) mea te-a învăţat să conduci? Aşa se trece? Prin baltă?
Eu: Am zis deja că îmi cer scuze. Nu sunt un nesimţit. Am oprit maşina special ca să-mi cer scuze. Dar chiar nu am văzut balta şi nu a fost intenţionat. Ce pot să fac acum?
Şi au muţit. Nu ştiau cum să reacţioneze. Probabil că nu se aşteptau la asemenea comportament. Nu au văzut în viaţa lor un om care să admită că a greşit. Ei erau deja puşi pe scandal şi se aşteptau şi de la mine la acelaşi lucru. După o pauză de câteva secunde, cei doi şi-au continuat drumul, vorbind între ei şi fără a-mi mai adresa nici un cuvânt. Eu mă aşteptam să-mi ceară sau să mă ofer să le plătesc curăţătoria pentru dauna produsă din neatenţia mea. Dar se pare că nu a fost nevoie. Scuzele au avut efectul scontat şi au fost de ajuns.
Aşadar, se pare că se poate. Se poate să fim civilizaţi. Se poate schimba ceva. Să transformăm cearta şi scandalul în vorbe civilizate, vorbe care aduc mai mult decât legea pumnului.
Eu ştiu că am greşit. A fost vina mea că nu am fost atent, a fost vina mea că am trecut prin baltă, e vina mea că i-am murdărit. Dar majoritatea celorlalţi şoferi îşi continuă drumul fără să le pese de consecinţele acţiunilor lor. Eu am oprit. Eu am încercat să fac o schimbare. Şi cred că am reuşit. Poate nu acum, dar dacă mai dau peste alte câteva persoane care se opresc să rezolve problema când greşesc, cei doi vor opri la rândul lor când vor greşi. Fiindcă la urma urmei, toţi greşim. Nu e de râs, dar nici de plâns. Greşelile, în funcţie de gravitate, au consecinţe pe care toţi trebuie să le suportăm.
Pentru greşeala mea, parcă se dădea amendă. Aştept să se autosesizeze poliţia şi să-mi trimită amenda acasă.

2 comentarii:

  1. O dată demult, cineva a încercat să ude doi prieteni de-ai noştrii de pe balconul meu(etaj 4). Doar că a aruncat punga mai mult pe stradă, mult prea departe de bănci, în acelaşi timp doi tineri treceau pe acolo, cu addidas în picioare şi pantalon. Prietenii mei îmi zic la interfon, că deja mă aşteptau afară, eu nu i-am crezut, mă uit pe geam, am văzut că doi tipi, munciţi ca la ţară mă aşteaptă şi aruncau înjurături spre balcon. Eu zic să merg să-mi cer scuze, deşi deja mă gândeam cum o să fie să ai un ochi vânăt. Cobor, încep să-i văd(era întuneric), erau puţini beţi, încep să tremur puţin, îmi cer scuze că i-am udat(deşi nu eu) şi aştept... inevitabil un pumn...

    Unul din tipi se uită la mine şi îmi zice: „Mă bucur că ai avut curaj să cobori să-ţi ceri scuze, că te altfel stăteam aici până mâine dimineaţă şi tot de prindeam, aşa da.” Am dat noroc cu amândoi şi au plecat. Mie nu-mi venea să cred că am scăpat aşa uşor, pentru că cei doi aveau o reputaţie nu prea bună prin cartier. Deci, cred că se poate, dar nu aş încerca asta cu toţi, pentru că sunt mulţi „ciobani” în lumea.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Shakalu`: Ai dreptate, dar parca prea mult trebuie sa-i suporti. Bine ca nu si-au bagat organul genital in "ce au prins". Ai reactioat bine .

    @Anonim: Tu (voi) v-ati cautat-o.

    RăspundețiȘtergere