Tot un drac - logo

vineri, 22 iulie 2011

Omenirea este sortită pieirii


Astăzi vreau sa fac o pledoarie pentru educaţie. Şi nu mă refer la BAC sau titularizare sau mai ştiu eu ce alte subiecte frecvent vehiculate prin presă, ci am să vorbesc despre acţiunile oamenilor cu reprecursiuni extraordinar de grave asupra întregii omeniri. Şi am să încep de la cel mai jos nivel.
Lipsa educaţiei se cunoaşte din momentul în care copilul se naşte. Din momentul în care deschide ochii şi se vede într-o casă din chirpici insalubră şi dărăpănată, fără minimele condiţii de igienă. Când părinţii nu au decât zece clase, poate chiar împreună, când se duc şi muncesc cu ziua pentru a strânge acei câţiva bănuţi pentru a lua ceva de mâncare, când frigul din casă e mai puternic decât singurul lemn ce arde în sobă, atunci copilului i se distruge viitorul. Mai târziu, deşi poate el ar fi vrut să meargă la şcoală, nevoia forţei de muncă pentru a acoperi o altă gură de hrănit devine prioritară educaţiei şi copilul renunţă la scoală, renunţă la vise.
Deznodământul firesc al copilăriei nefaste este aducerea pe lume a altui copil. Deşi au vârsta la care alţi copii visează Playstation sau rochii de prinţese, ei, defavorizaţii, simt deja povara creşterii unui alt copil, copilul lor. Şi motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt două: hormonii adolescenţei şi lipsa educaţiei. Hormonii nu-i putem opri, dar educaţia poate fi schimbată.
Mergând la nivelul superior, impactul copiilor care fac copii asupra întregii societăţi este nefast. De cele mai multe ori, copiii născuţi de către copii ajung în centre de plasament şi orfelinate, instituţii pentru care plătim noi, întreaga societate. Şi plătim datorită faptului că tot noi, întreaga societate, nu am fost în stare să le oferim educaţia necesară unor copii. Şi povara creşterii acestor copii abandonaţi ne apasă din ce în ce mai tare, dacă nu psihologic, atunci sigur la nivel financiar, şi scade astfel nivelul întregului colectiv, adâncindu-de în mizerie şi suferinţă și trăgând pe din ce în ce mai mulţi dintre noi în capcana lipsei educaţiei.
Şi aceste lucruri nu se întâmplă numai în România. Peste tot în lume se regăseşte acelaşi fenomen. Incultura şi lipsa educaţiei naşte monştri, monştri care nasc monştri la rândul lor. La nivel macroeconomic, populaţia globului creşte într-un ritm mult prea alert. Deja se trag semnale de alarmă cu privire la suprapopularea globului. Predicţiile celor mai învăţaţi spun că în viitorul relativ apropiat, asta însemnând o perioadă de rangul deceniilor, vom ajunge să ne batem, la propriu, pentru mâncare. De rangul deceniilor? Asta înseamnă deja generaţia noastră. Nu ne mai permitem să trăim în ignoranţă, cu gândul că urmaşii urmaşilor noştri vor avea grija planetei. Nici noi nu ne mai permitem să greşim.
Şi opţiunile sunt două. Prima ar fi să conştientizăm noi ca specie că ne întindem mai mult decât ne permite plapuma. Asta înseamnă să instaurăm reguli şi să controlăm în mod activ gradul de populare al planetei. Cred că acestă metodă este deziderabilă, având în vedere că alternativa este să ignorăm semnele de alarmă şi să continuăm creşterea necontrolată. Rezultatul creşterii este în mod invariabil război, boală, foame, distrugere, regresie. Regresie a speciei umane. Şi nu va fi nevoie de mai mult de câteva focoase nucleare scăpate printre degete de către nişte oameni orbiţi de foame.
Oare nu se merită să investim acum în educaţia unor oameni care mai târziu vor moşteni Pământul? Pe măsură ce generaţia noastră îmbătrâneşte, trebuie să ne ocupăm şi de urmaşi. Să avem grija lor fiindcă, implicit, avem şi grija noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu