Tot un drac - logo

marți, 31 mai 2011

Despre Obama si jurnalismul de 2 bani

Sincer sa fiu, nu sunt jurnalist. Asta inseamna ca nu sunt producator de continut jurnalistic. Dar sunt un mare consumator al acestui continut si ma doare cand vad cat de mult a coborat standardul jurnalismului romanesc si cum continua aceasta depreciere. Si cand spun acest lucru, nu ma refer la greseli gramaticale, dezacorduri sau alte nimicuri care sunt rezultate ale neatentiei jurnalistilor, desi chiar acest lucru spune multe despre calitatea continutului. Nu. Eu ma refer la continutul propriu-zis, la relatarea evenimentelor curente si metodele de alegere a subiectelor pe baza carora se creaza continut.
Articolul din Wikipedia legat de stire este destul de stufos si prezinta o succesiune de atribute pe care o stire trebuie sa le aiba. Bineinteles ca jurnalismul este o afacere si, ca orice alta afacere, trebuie sa produca bani. Asadar jurnalismul este afacerea de a produce bani din stiri. Si bineinteles, ca la orice alta afacere, trebuie sa cunosti publicul tinta, consumatorul produsului afacerii tale, consumatorul de stiri. Din toate astea plus stirea de la care a plecat articolul rezulta ca romanii sunt prosti. Si de ce spun asta: Hotnews are in spate un grup de oameni bine pregatiti care analizeaza permanent publicul tinta si aduc stiri despre subiecte care prezinta cel mai ridicat nivel de interes pentru acest public. Daca Hotnews a considerat ca stirea anterioara aduce profit si merge vanduta, inseamna ca exista public pentru asa ceva. Iar daca exista public interesat de faptul ca Obama a gresit data cand a semnat intr-o carte de oaspeti, inseamna ca publicul respectiv este prost. Ba mai mult, in curand o sa vedem stiri despre faptul ca Sarkozy nu s-a spalat pe maini cand a iesit de la toaleta, ca Basescu a furat o bomboana de pe coliva de pe la vreo pomana, ca Zapatero a falsat la cantarea imnului national sau ca printul William s-a prezentat in public cu un muc la nas. Toate acestea denota o lipsa crasa de interes a publicului fata de ceea ce satisface cu adevarat o stire: nevoia de cunoastere.
Din toate evenimentele din 25 mai 2011, stirea mentionata anterior a avut intaietate. Asta inseamna ca programele caritabile sau educatia prescolarilor nu au nici o valoare in ochii romanilor. Totusi eu sunt curios daca asta chiar reflecta realitatea din piata consumatorilor de presa sau doar lipsa de interes a jurnalistilor Hotnews. Prefer sa cred ca romanii vor sa cunoasca lucruri relevante pentru ei si nu mondenitati ieftine preluate de jurnalisti incompetenti. Si faptul ca pagina articolului in cauza are doar 20 de “Like”-uri Facebook reflecta lipsa de interes pentru subiecte de genul asta.
Atunci, cum a ajuns stirea asta pe site? Daca publicul nu e prost, inseamna ca Hotnews a facut o greseala. Ori a dat cu virgula la analiza pietei, ori jurnalistul a ignorat complet directia impusa de superiori.
Tot pe Hotnews era prezentata o alta stire care spunea ca Google isi modifica algoritmii de evaluare a paginilor web astfel incat siturile cu un continut slab sa apara la coada rezultatelor cautarilor. Eu consider ca ar trebui sa mearga mai departe si sa nu depuncteze situl pentru un numar x de jurnalisti slabi, ci sa analizeze cine este autorul continutului si sa creeze punctaje de credibilitate pentru fiecare in parte. In felul asta Vlad Barza ar avea un punctaj mai mare pentru ca prezinta subiecte de interes iar “A.N.”, autorul stirii despre Obama, sa fie depunctat. Poate daca A.N. ar fi citit articolul lui Vlad Barza, nu ar mai fi publicat continut “slab”.
Din punctul de vedere al unui jurnalist, aceasta discutie este mult mai ampla. Eu, in calitate de cititor, nu-mi doresc altceva decat sa vad continut pertinent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu