Tot un drac - logo

luni, 5 octombrie 2015

Tot un drac fragrance, by Tarom&Otopeni

Contextul: Azi am revenit din Amsterdam. Același traseu ca de fiecare dată. La 11:50 zbor Amsterdam-București, ajung la 15:25 în București și la 17:20 plec din București spre Iași. Aceleași curse faine de fiecare dată. În general, nu am probleme. Dar de această dată...

Problema și soluția Tarom: Dacă se întâmplă ceva cu zborul de la 9:30 folosim avionul de la 11:50 ca să ducem "vitele de dimineață", iar "vitele de la prânz" să mai aștepte. Zis și făcut. Eu, fiind "vită de prânz", am așteptat să vină alt avion să mă care. Numai că avionul a avut întârziere de 1 oră.

Problema fără soluție a Aeroportului Otopeni: "Vitele" care vin din afară și au legături interne trebuie să iasă din zonă securizată pe la controlul pașapoartelor și să treacă din nou pe la controlul de securitate. În civilizație există zone de transfer. Iar pentru distanțe lungi de transfer ți se pun la dispoziție mijloace de transport. Dar la noi nu. În grajdul Henri Coandă "vitele" se mână prin câmp.

Problema mea fără soluție: Dat fiind faptul că am avut cursă cu obstacole de la sosiri la plecări interne în doar 50 min, a trebuit să alerg. Când alerg, transpir excesiv. Transpirația, după deja 10 ore de călătorie, pute. De ajuns, am ajuns la zbor, dar cu ce cost?

Problema stewardesei și a vecinului de lângă mine: Am bilet la Business Class. Stau pe locul 1B. La rata de Iași, în timpul decolării și aterizării, stewardesa stă pe un scaun pliant care iese dintr-un compartiment din perete, chiar între locurile din primul rând. Imaginați-vă că aproape o țineam în brațe. Mai știți problemă mea? Eu miroseam a transpirație de la alergat. Și o vedeam, săraca se uita numai pe geamul opus mie. Se prefăcea că se joacă cu o coadă împletită și își mirosea părul, își mirosea încheietura mâinii, orice numai să mă evite pe mine. Treaba cu mirosit încheietura i-a dat o idee și vecinului de scaun. A început să miroase și el încheietura... pe-a lui, nu pe-a stewardesei. După care a răcit brusc tot drumul și smiorcăia cu capul în geam. Cred ca acum începe să și plângă. Cred că văd o lăcrimă.

Ahhh... am uitat să menționez un aspect. Articolul îl scriu în timp ce zbor. E singura soluție pe care am găsit-o pentru a evita eye-contact cu toată lumea. Dacă vreunul dintre cei care ați zburat astăzi cu mine, îmi citiți blogul, îmi cer scuze, dar nu am avut altă soluție.
Cât despre stewardesă, ea mai are de suportat și aterizarea.
Abia aștept să fac un duș. Aterizăm. Ura! Over and out.